Angajații sunt mai pesimiști privind șansele de beneficia de prime cu ocazia sărbătorilor pascale față de decembrie 2009, astfel că peste 80% cred că nu vor primi bani în plus la salariu sau cadouri din partea angajatorilor, față de aproape 50% în perioada Crăciunului, potrivit Myjob. „Peste 80% dintre angajații români nu se mai așteaptă la vreo primă cu ocazia sărbatorilor pascale. (…) Procentul a crescut simțitor față de perioada sărbatorilor de iarna, când doar 31,32% dintre angajați știau că nu vor primi nimic în plus la salariul din decembrie, iar alți 17,18% declarau că păstrarea jobului este prima lor de Crăciun”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de administratorii site-ului de recrutare Myjob. Astfel, 60,15% dintre respondenți sunt siguri că nu vor beneficia de vreun bonus, în timp ce încă aproape un sfert (24,08 %) cred că vor primi simple urări din partea angajatorilor. Puțin peste 6% dintre angajați au spus că vor primi 20% în plus la salariu, la jumătatea nivelului înregistrat în decembrie 2009, de 13,84%. „Scăderea este vizibilă și în cazul angajaților care se așteaptă la cadouri în bunuri din partea șefilor, numai 5,63 % dintre participanții la acest sondaj, față de puțin peste 9% de Crăciun. Totodată, devine din ce în ce mai popular un nou tip de premiere, mai exact 3,8% dintre angajații români vor primi zile libere în plus față de cele legale din partea companiilor la care lucrează”, se precizează în comunicat. Sondajul Myjob a fost efectuat online la nivel național, în perioada 25-31 martie, pe un eșantion reprezentativ de peste 2.000 de respondenți. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt din București (29%), urmați de angajați din Constanța, Timiș, Brașov și Iași.