Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Victor Ponta: Un nou acord cu FMI, nejustificat


Un nou acord cu FMI nu se justifică, iar PSD se va opune, prin toate formele, unui nou împrumut, a precizat, miercuri, președintele PSD,Victor Ponta. ‘Prin anunțul făcut de președintele Traian Băsescu că România ar putea semna un nou acord cu FMI rezultă că președintele este dezinteresat de viitorul țării. Orice om cu scaun la cap nu contractează un nou împrumut, știind bine că nu are din ce plăti. Pentru a plăti un împrumut nicio țară nu contractează un alt împrumut. Poate că țări precum Grecia sau cele din America de Sud au procedat identic, demonstrând astfel că au o problemă în gestionarea economiei’, a spus, Ponta. El a susținut că PSD se va opune prin toate formele unui nou acord pe care Guvernul intenționează să-l semneze cu FMI. ”Criza nu se poate anestezia printr-un alt împrumut financiar, ci prin soluții legislative și economice viabile. (…) Următoarele generații vor trebui să plătească FMI banii împrumutați de Guvernul actual’, a mai spus Victor Ponta. Președintele PSD consideră că vizita în România a directorului FMI a avut un rol constatator asupra situației economice actuale, însă a fost și un semnal pentru Guvern de a reduce cheltuielile bugetare și de a încuraja mediul de afaceri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?