Spiritualitatea credinţei ortodoxe exprimată în artă

0
3


Iubitorii de pictură au ocazia de a admira ultimele lucrări realizate de pictorul Liviu Nedelcu în cadrul unei expoziții organizate la Muzeul Vrancei, secția de Istorie. Criticul de artă, profesorul universitar doctor Alexandra Titu a arătat că pictura profesorului Liviu Nedelcu propune un tip de „imagine rezultată din colaborarea/conflictul dintre o tensiune spre formă, spre figurare și un impuls dizolvant, o presiune a amorfului, animat de un dinamism necontrolabil, care privilegiază cuplul atît de definitoriu opus formei, temporalitatea și materialitatea”.
„Mai multe cicluri ce au în centrul lor semantic figura umană, cu ipostazele sale jubilante sau tragice, stînd sub semnul unui hedonism care nu implică frivolitatea, și al sacrului, pun în scenă mereu aceeași nevoie de delimitare a figurii, sub semnul unei frumuseți ce susține discursul despre noblețea sacrificiului și esența divină a chipului. Ca alternative ale experienței existențiale, cele două aspecte al căror suport este figura umană, monumentalizată printr-un desen puternic și sugestiv fără angajamente descriptive își afirmă unitatea și prin discursul pictural. În ambele situații regăsim aceeași materie transparentă, sumară ca substanțialitate și luminoasă (alburi bogat colorate, galbenuri luminoase, ocruri, albastruri, griuri)”, a arătat criticul de artă, profesorul universitar doctor Alexandra Titu. Criticul precizează că, desenator și colorist rafinat, Liviu Nedelcu stăpînește aceste strategii picturale ale implicării unui nucleu problematic grav în însăși esența limbajului său lipsit de artificii.
„Așternută cu mari gesturi ce traversează cîmpul imaginii, avînd totdeauna un accent dominant ca direcție de mișcare (oblică lentă, o orizontală, o curbă cu deschidere mare), materia dispută întîietatea spațiului în definirea condiției imaginii și a figurii. Forma răspunde cu aceeași condensare în care se contrag energii ale mișcării, energii narative și amintirea unui model. Efortul formei este de a reține acest model, de a-l fixa împotriva disoluției temporale, a uitării, a eroziunii și a tendinței spre amorf a materiei. Mai mult decît în conținutul narativ al discursului, profunzimea semnificativă, dramatismul se consumă în această colaborare conflictuală dintre forma închisă și sigură și presiunea deformantă, destructurantă a gesturilor, niciodată excesiv tensionate”, a precizat criticul de artă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here