Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

România şi Franţa se vor angaja să lucreze împreună în problema romilor


România și Franța vor participa la un summit privind romii, care va avea loc în Spania, la Cordoba, unde vor propune o declarație comună prin care se angajează să lucreze împreună la soluționarea problemelor acestora, a declarat, marți seara, ambasadorul Franței la București, Henri Paul. ‘Ministrul de Externe îmi este prieten personal, un om extrem de onest și care are drept misiune să servească interesele României. Deci nu vreau să comentez declarațiile sale. Am lucrat cu el mult timp cât a fost ambasador al României la Paris, știu sigur că este un om mai întâi de toate înțelept. În rest, cred că România are multe progrese de făcut pentru a integra mai bine anumite categorii ale populației, care sunt mai sărace și care suferă de multe probleme, în special în domeniul educației, după cum a spus și președintele Traian Băsescu’, a precizat Henri Paul. În cursul unei întâlniri cu secretarul de stat francez în afaceri europene, Pierre Lellouche, Baconschi a declarat că există ‘unele probleme fiziologice, naturale, de criminalitate în unele comunități românești’ din Franța, ‘mai ales la romi’.
Ulterior, mai multe organizații de apărare a drepturilor civice au cerut demisia ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ‘vinovat’, în opinia acestora, de afirmații rasiste, care sugerează că unii romi se nasc delincvenți.
Ambasadorul Henri Paul a luat parte, marți seara, la o expoziție dedicată împlinirii a 130 de ani de relații diplomatice dintre România, Franța, Germania și Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?