Icoana din mărul de la Poiana Mărului

0
1547


Foarte puțini sînt cei care știu cum a luat naștere una din cele mai frumoase și pline de har, credință și smerenie mănăstiri din Vrancea. La mai bine de șase secole, reporterii noștri au mers pe urma legendei și au descoperit că locul unde se află mănăstirea a fost, înainte vreme, unul sfînt. Sorin Pantelimon, profesor de istorie din Jitia, a scos la iveală lucruri pe care semenii noștri nu le cunosc. La rîndul său, Dumitru Hangu în cartea sa, „Valea Rîmnicului Sărat istorie și legende”, întărește cele afirmate de Sorin Pantelimon.

„În locul în care se află astăzi mănăstirea, cîndva, prin secolul al XV-lea, se afla o poiană mare iar în mijlocul ei era un măr bătrîn și scorburos. Aflat acolo de zeci de ani poate, iar mai la marginea poienii era și o stînă de oi, iar prin mijloc trecea o cărare. Într-una din zile, sub acel măr s-a oprit un călugăr. Curios din fire a căutat prin scorbura pomului și se spune că a găsit o icoană cu Maica Domnului și pruncul Iisus în brațe, foarte bine conservată. Pe ea scria și anul cînd a fost pictată, respectiv 1110. Alți călugări au privit icoana și se zice că toți cei care au văzut-o au avut un sentiment de iluminare. Se pare că a fost punctul de plecare pentru ca mai tîrziu să fie ridicat un schit”, a declarat profesorul Sorin Pantelimon. Acesta a precizat că din cercetările pe care le-a făcut a mai descoperit că tot în acel loc a fost, cu ani în urmă, un schit mai mic. Din păcate, documentele care să ateste acest lucru sînt foarte puține. „Locul a avut o aură spirituală dinainte, deoarece cu mult timp înainte acolo existase un schit micuț, se pare costruit între anii 1464-1480. Schitul Poiana Mărului a fost înființat de călugărul Vasile, cunoscut ca Vasile de la Poiana Mărului. A înființat această mănăstire cu ajutorul lui Constantin Mavrocordat, domnitorul Å¢ării Românești de atunci, domn fanariot, dar care a sprijinit foarte mult biserica și cultura. Biserica a fost construită între 1730-1754, este vorba de biserica mică, biserica rusească cum îi spunem noi, fiind construită pe proprietatea mănăstirii Rîmnicu Sărat. La 14 aprilie 1771 a fost arsă, unii spun că turcii ar fi pîrjolit-o. Oricum la data cînd a fost arsă, deja la Poiana Mărului era deja un centru monahal. Aici se țineau documentele de la toate mănăstirile din zona Vrancei și Buzăului. Era o bibliotecă și un scriptorum (un fel de tipografie). Multe din documente au ars odată cu mănăstirea”, a mai spus profesorul Pantelimon de la Jitia.  La reconstrucția lăcașului monahal au contribuit în bună parte boierii de pe Valea Rîmnicului, din zona Bucureștiului, dar și enoriașii. Profesorul de istorie adaugă că este cea mai mare biserică de lemn din România și singura pictată la exterior. „La refacerea mănăstirii au contribuit foarte mulți boieri din zona Rîmnicului Sărat, a Buzăului și chiar din București. Ea s-a reconstruit începînd din 1771, finalizată în 1784, în timpul starețului Matei. Undeva la 1810-1812, s-a construit biserica mare, cea de astăzi, cu hramul Tuturor Sfinților, din bîrne de stejar, iar interiorul este căptușit cu scîndură de brad. Este cea mai mare biserică de lemn din România și singura pictată la exterior. Are 21 de metri lungime, 12 metri lățime la abside, (la mijloc n.r.) arhitectură deosebită, cu pridvor deschis, iar pe acoperiș sînt dispuse cinci turle. Cea mare desupra naosului, alta deasupa altarului, altele două peste absidele laterale iar ultima peste pronaos”, a mai spus Sorin Pantelimon.

Athosul Românesc

La începutul secolului al XIX-lea, mănăstirea a devenit din nou un centru spiritual și de atunci a luat numele de „Athosul Românesc”. Mulți dintre călugării din Grecia de la Muntele Athos veneau la Poiana Mărului și făceau un fel de schimb de experiență. Cuviosul Vasile începuse un stil de viață isihastă (reguli stricte n.r.). Există catagrafia de la 1831 din timpul Regulamentelor Organice cînd s-au făcut recensămintele și se vorbește despre Poaiana Mărului ca fiind deja un sat. La acel moment exitau peste 100 de călugări și casele celor care munceau pe moșia mănăstirii. „Ajunseseră la un nivel spiritual atît de înalt încît în scrierile vechi era considerat ca fiind «Athosul Românesc». Trebuie să ne bucurăm că astăzi, chiar dacă mănăstirea nu este ajutată de autoritățile religioase și nici de cele laice, prin strădania sa, starețul Macarie Beșliu a reușit să facă din acel loc unul deosebit. Printre personalitățile care au vizitat mănăstirea s-au numărat Patriarhul Silvestru al Antiohiei (Turcia de azi n.r.) și Mitropolitul Neofit I al Å¢ării Românești, Paisie Velicicofski devenit stareț la Mănăstirea Neamț și călugărit de Cuviosul Vasile, Carol Popp de Szatmary, pictor și fotograf al Curții Domnești – care a pictat mănăstirea și „Femeie din Vrancea” – Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Ion L.Caragiale, Nicolae Grigorescu, Barbu Åžtefănescu de la Vrancea, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Odobescu, Cezar Boliac, Alexandru Ioan Cuza, Nichifor Crainic, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu și alții. În 1996 au fost la mănăstire Patriarhul Antiohiei Ignatie al IV-lea și Patriarhul României Teoctist”, a  mai spus Sorin Pantelimon.

Catedrala din pădurile Jitiei 

Ctitorită de Cuviosul Vasile, unul din cei mai puternici duhovnici ai monahismului românesc, practicant asiduu al rugăciunii inimii pe care a aprins-o și în Muntele Athos, unde a ajuns într-un pelerinaj, catedrala de lemn ascunsă în pădurile Jitiei își păstrează și azi, nestinsa, forță spirituală. I s-a dus vestea ca „Rugătorul Carpaților” iar mănăstirii sale de la Poiana Mărului, drept „Athosul românesc”. Luînd din tinerețe crucea lui Hristos, s-a făcut schimonah în Schitul Dălhăuți-Focșani, prin anii 1705-1706, unde s-a nevoit ca sihastru cu mare osîrdie și frică de Dumnezeu. Aici a deprins adîncul Sfintei Scripturi și a citit multe scrieri ale Sfinților Părinți. Apoi, cu darul lui Hristos, a ajuns mare lucrător al sfintei rugăciuni și sfetnic duhovnicesc al părinților din obște. Primind hirotonia în preot, în anul 1715 ajunge egumen al Mănăstirii Dălhăuți și vestit povățuitor de suflete, încît numele lui se făcuse cunoscut peste tot, pînă la domnul Å¢ării Românești, Constantin Mavrocordat. Timp de 20 de ani, cît a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile adună în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea și lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus. Astfel, starețul Vasile face din obștea sa o adevărată școală duhovnicească de trăire isihastă, după învățătura Sfinților Părinți, renumită în Å¢ara Românească. Prin anii 1730-1733, starețul Vasile reînnoiește Schitul Poiana Mărului și se mută aici cu 12 ucenici. Ca stareț la Poiana Mărului, Cuviosul Vasile conduce duhovnicește toate schiturile din Munții Buzăului și Vrancei, pe care le cercetează regulat, fie personal, fie prin scrisori. Unul din ucenicii săi a fost și Cuviosul Paisie, pe care îl primește în Schitul Trestieni pentru cîțiva ani, iar în anul 1750 îl călugărește în Muntele Athos. Rînduiala starețului Vasile era aceasta: trăirea în desăvârșită armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, practicarea rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minții, mîncarea o dată pe zi și împărtășirea săptămînală. Ajungînd la măsura marilor sihaștri, Cuviosul Vasile și-a dat sufletul în mîinile Domnului în anul 1767, lăsînd în urmă numeroși ucenici.
Macarie Beșliu, al doilea ctitor al mănăstirii
Starețul de astăzi al Mănăstirii Poiana Mărului, părintele Macarie Beșliu e un duhovnic puternic, postitor, e al doilea ctitor al mănăstirii pe care a reînviat-o din paragina în care fusese împinsă de comuniști. Bătrîn, cu barba ninsă și răsfirată de vînt, cu glasul blînd, parintele Macarie îi binecuvîntează pe toți credincioșii care vin la mănăstire. Numărîndu-și parcă vorbele, părintele mai mult ascultă. Are privirea rugătorului necontenit, pe care nu-l poți tulbura și nici surprinde cu vreun gînd ascuns, ispititor. De cînd e la Poiana Mărului, părintele a văzut multe. Pentru el cel mai important lucru este faptul că fiecare om pleacă din mănăstire schimbat sufletește. Nu e puțin lucru. Nădejdea e totul. Dumnezeu are grijă sa dea cu preaplin de măsură celui care cere. La Poiana Mărului, contează credința omului, dar și locul. La Poiana Mărului, rugăciunea Marelui Vasile e deosebit de puternică. De cînd e stareț, părintele Macarie a refăcut mănăstirea ruinată de comuniști. Nu s-a atins însă de nimic. A îndreptat doar, a reparat acoperișuri și strane, a dat haine noi de var casei lui Vlahuță sau celei în care a petrecut, surghiunit, Bolliac. Poate în asta și stă parte din forța mănăstirii: în statornicia neschimbării, în continuitate. Cei veniți pentru prima oara la Poiana Mărului află cu uimire despre faptele Marelui Vasile, dar și despre icoana făcătoare de minuni din biserica mică, o icoană a Maicii Domnului, tăiată pe frunte cu sabia de către un turc, cu picurii de sînge imprimați și astăzi pe pînză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here