Turci şi italieni la Cuza

0
10785


Mai mulți elevi din Turcia și Italia au vizitat Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, pentru a face un schimb de experiență pe teme de chimie. Proiectul „Flory & Britany” a fost implementat în perioada 1-6 aprilie de către elevii claselor a IX-a și a XI-a de la colegiul focșănean. Potrivit profesoarei Andreea Nourescu, coordonator de proiect, elevii focșăneni și cei străini au analizat, în amănunt, ve-getația ce crește în județul Vrancea. După aceasta, au purtat discuții, în limba engleză, despre speciile de plante studiate. Oaspeții de peste hotare au plecat apoi în excursii prin România, care le-au oferit ocazia de a vizita capitala istorică a Moldovei- Iași și regiunea Valea Prahovei. Apropierea de natură prin cunoașterea chimiei a fost pentru elevii participanți o experiență interesantă, mai ales că au putut afla amănunte despre cultura și civilizația României, Italiei și Turciei. „Proiectul pe care l-am realizat a fost planificat ca un studiu al plantelor, în care s-au implicat elevii din Italia și Turcia. Activitățile au adus multă bucurie atît cadrelor didactice cît și elevilor, care s-au arătat foarte interesați de aspectele privitoare la specificul plantelor din țara noastră”, a declarat Andreea Nourescu, profesor de chimie la Colegiul „Cuza”. Proiectul „Flory & Britany” a fost posibil cu ajutorul Comisiei Europene, prin Agenția Națională de Proiecte Comunitare București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here