Medicamentele compensate și gratuite vor fi prescrise de medici cu denumirea lor comercială și nu cu cea internațională, ca pînă acum. Conform noului contract cadru, există doar două situații în care medicamentele prescrise pot fi substituite. În cazul în care farmacistul nu are medicamentul prescris de medic iar pacientul nu dorește să aștepte 24 sau 48 de ore pentru a intra în po-sesia lui, acesta poate fi substituit. Același lucru se mai poate întîmpla și în situația în care pacientul are posibilitatea de a cumpăra un medicament asemănător cu cel prescris, dar mai ieftin. În astfel de cazuri, farmacistul trebuie să semneze pentru modificarea făcută. Potrivit directorului Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Mihai Copaci, noile reguli au intrat deja în vigoare. Asta chiar dacă medicii nu au semnat noul contract cu CAS. „Dacă vom avea și rețete pe vechiul sistem de prescriere care vor veni la decontare, vom analiza situația la momentul respectiv. Normal însă ar fi ca deja medicii să prescrie după noul sistem pentru că chiar dacă nu au semnat noul contract cadru au semnat acte adiționale”, a menționat Copaci. Conform noului contract cadru, medicamentele pentru tratamentul persoanelor bolnave HIV/SIDA se vor putea procura și din farmaciile cu circuit deschis, nu numai din cele cu circuit închis ca pînă acum. Noul contract cadru stipulează faptul că reprezentații CAS sînt obligați să trimită furnizorilor de medicamente lista cu numele și codul medicilor cu care nu sînt în relații contractuale. De asemenea, termenul limită de plată a serviciilor s-a micșorat de la 90 de zile la 60 de zile.