Comisarii Gărzii de Mediu Vrancea au efectuat, săptămîna trecută, 15 controale planificate la mai multe societăți co-merciale din județ. Ei au verificat dacă agenții economici au respectat măsurile impuse pe linia protecției mediului. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, cea mai mare amendă primind-o societatea Stomtrans SRL din Adjud, „pentru desfășurarea activității de exploatare agregate minerale de rîu într-un perimetru neautorizat”. De asemenea, au fost emise și două avertismente. În aceeași perioadă au fost efectuate și 15 controale neplanificate, pe linia salubrizării localităților și a căilor de comunicații, a cursurilor de apă și a poluării. Comisarii de mediu au impus agenților economici mai multe măsuri. Printre acestea se numără igienizarea zonelor aflate în apropierea rampelor de gunoi, colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, desființarea depozitelor neconforme de deșeuri menajere sau mase plastice.