Un bărbat din Odobești a fost găsit decedat, ieri seară, după ce s-a înecat în cadă. Trupul neînsuflețit al lui Ion Dumitru Euse, 43 de ani, a fost găsit de rude care au alertat poliția. La fața locului au sosit atît echipajele de poliție cît și procurorii criminaliști. Din primele cercetări se pare că bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice atunci cînd s-a întors acasă, iar în momentul cînd s-a dus la baie, s-a dezechilibrat, s-a lovit de cadă și a căzut cu capul în apă, înecîndu-se. Cadavrul a fost transportat la SML pentru realizarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc decesul.