La cea de-a 46-a ediție a fazei zonale a concursului de acordare a primului ajutor „Sanitarii pricepuți”, organizat în mod tradițional de Filiala de Cruce Roșie Vrancea vor participa, pe rînd, echipele cîștigătoare ale școlilor din șapte zone ale Vrancei, și anume Focșani, Adjud, Vulturu, Gugești, Vidra, Odobești și Panciu. Miercuri, s-au întrecut echipajele șco-lilor din zona Adjud iar cele mai pricepute dintre ele s-au dovedit a fi cel al Åcolii generale nr.4 Adjud care a ocupat locul II și cel al Åcolii Anghelești care a fost foarte bine pregătit și s-a clasat pe primul loc. Potrivit celor declarate de Lidia Boc, voluntar la Filiala de Cruce Roșie și coordonatorul evenimentului, vineri, la Gugești, s-au întrecut echipajele școlilor generale din zona respectivă. Echipajele participante la competiție trebuie să facă față unei probe teore-tice constînd în 10 întrebări. Trei dintre acestea vizează aspecte din mișcarea de Cruce Roșie locală și internațională și șapte se referă la acordarea primului ajutor. Pentru proba practică au fost pregătite 12 scenarii de accidentări posibile în care elevii trebuie să demonstreze că aplică exact, manevrele corecte de acordare a primului ajutor. „Echipajele sînt formate din cinci membri plus o rezervă, care de regulă, în concurs, ține locul victimei. Spre deosebire de ceilalți ani, acum s-a respectat noul regulament și au fost aplicate manevrele noi de resuscitare impuse de Uniunea Europeană. Deocamdată derulăm faza județeană pentru școli generale urmînd ca pe 10 iunie a.c. să începem competiția cu liceele”, a declarat Lidia Boc. Indiferent că se clasează pe un loc sau nu, toți elevii participanți la acest concurs sînt cîștigători în sensul că ei vor fi în stare să acorde primul ajutor atunci cînd situația o impune. Educația pentru sănătate ar trebui să fie o preocupare constantă a oamenilor și ea nu înseamnă doar cum să adoptăm un regim de viață echilibrat, cum să ne ferim de anumite îmbolnăviri. Educația pentru sănătate înseamnă și să cunoaștem acele măsuri imediate pe care le putem lua pentru salvarea unei vieți. Cunoașterea manevrelor de acordare a primului ajutor, depășirea comodității sau nepăsării sînt esențiale în situații cînd viața unui om este în pericol. Primul ajutor acordat uneori chiar de nespecialiști reprezintă o metodă eficientă de salvare a vieții în situații neprevăzute cum ar fi accidente, traumatisme sau stop cardio-respirator.