Numai în primele trei luni ale acestui an, 400 de vrînceni au fost școliți în diverse meserii, prin cursurile de formare profesională derulate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea. Jumătate dintre aceștia au participat la cursuri de recalificare și inițiere iar 150 au provenit din mediul rural. Potrivit celor declarate de Marina Danțiș, în cadrul conferinței de presă ce a avut loc ieri, 156 de persoane își continuă în acest moment instruirea în programul de formare profesională în timp ce 14 deținuți aflați în Penitenciarul Focșani se califică în meseria de tîmplar. Pe parcursul acestei luni vor fi demarate de către AJOFM Vrancea alte 12 cursuri, șapte adresîndu-se cu precădere persoanelor din mediul rural. De asemenea, altă serie de deținuți vor fi cursați în meseria de frizer.