Arbitrul focșănean Marius Martiș va conduce derby-ul seriei a doua din eșalonul secund al fotbalului românesc, joc în care se vor întîlni Gaz Metan Mediaș și FC Argeș Pitești. Cele două echipe se află în acest moment la egalitate de puncte, 49 și sînt despărțite doar de golaveraj, prima poziție fiind ocupată de FC Argeș. Asistenții lui Martiș sînt timișorenii Sorin Caia și Claudiu Tripa. Partida, programată duminică, de la ora 11.00, va fi transmisă în direct de postul Sport.ro. În altă ordine de idei, asistenții focșăneni Dănuț Dumitriu și Lucian Sîrbu vor împărți dreptatea la jocul dintre Forex Brașov și Petrolul Ploiești (liga a doua – sîmbătă, ora 11.00, în direct pe Sport.ro), Florin Danciu și Luci Stănilă sînt asistenți la un joc din liga a treia, Cetatea Suceava – Oțelul II Galați, iar președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea, Stan Gheorghiu este observator federal la partida CS Ovidiu – Callatis Mangalia (liga a treia).