Bursa locurilor de muncă pentru persoanele de etnie romă, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă la sfîrșitul săptămînii trecute, s-a soldat cu nouă angajări pe loc. Åase dintre norocoși sînt romi ce au fost încadrați ca inginer mecanic, vînzător, dulgher și muncitori necalificați iar trei persoane fac parte din categoria celor marginalizate social care au semnat contracte de muncă pentru posturi de muncitor necalificat și zidar. Totodată, la Bursă au fost selectați în vederea angajării 77 de participanți, 51 dintre aceștia fiind de etnie romă iar trei, din rîndul celor marginalizați social. Potrivit informațiilor trimise de AJOFM Vrancea, pentru organizarea Bursei locurilor de muncă pentru romi au fost contactați 143 de agenți economici din care patru fiind angajatori de inserție. Practic, la acțiune au participat 19 angajatori precum și un om de afaceri de etnie romă. Cei 317 participanți au putut alege dintre cele 240 oferte de muncă din care 130 se adresau special romilor. De menționat că din totalul de persoane care au trecut pragul Bursei, 248 au fost de etnie romă iar 23, din categoria celor marginalizați social.