Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Văsii, după Lambrino


După liberalul Eduard Lambrino, și Marius Văsii a renunțat la cererea de revizuire a procesului în care instanța a aprobat încetarea mandatelor a 7 consilieri trădători. Singurul revizuient rămas, dar care a anunțat că va adopta același model, este Valerică Panciu. Cei trei au solicitat, în nume propriu, revizuirea sentinței Tribunalului Vrancea privind hotărîrea Consiliului Județean de anulare a mandatelor consilierilor PSD care au migrat la alte partide. Deși se angajase la termenul anterior să-i aducă atît pe Văsii cît și pe Panciu, Lambrino nu și-a ținut promisiunea, ba mai mult, nici el nu a fost prezent în sală. Cei șapte consilieri județeni care au trădat PSD și votul vrîncenilor în favoarea partidelor Alianței PNL-PD au fost: Mihai Jalova Racoviță, Ciprian Stroia, Codruț Constantinescu, Marius Văsii, Raluca Avădani, Spiridon Tudorachi și Enache Mîndrescu. Aceștia și-au pierdut mandatele conform Legii 249/ 2006, privind statutul aleșilor locali. Prin atragerea celor șapte spre alianța portocalie, democrații și liberalii au încercat să formeze o nouă majoritate în Consiliul Județean, alta decît cea stabilită prin vot, de vrînceni. Trădătorii au fost înlocuiți, la ședința din 30 octombrie 2006, cu Paraschiv Măcrineanu, Laurențiu Marin, Dragoș Petruț Bîrlădeanu, Luminița Teodorescu, Aurel Vrînceanu, Costel Tică și Lambrinia Bolovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?