Emil Beșa și Åtefan Caba sînt acuzați că taie și spînzură în Obștea Bîrsești, deși nu fac parte din conducere. Prin trei hotărîri judecătorești rămase definitive și irevocabile le este anulată orice calitate la obștea Bîrsești. Obștea are 1.600 hectare de pădure și pășune împădurită, iar cei doi sînt acuzați că nu respectă statutul obștii, administrează bunurile acesteia după bunul plac și vînd masă lemnoasă prin încredințare directă, la mai puțin de jumătate din prețul pieței. Oamenii din comună spun că cei doi se laudă cu relațiile pe care le-ar avea cu șeful PNL Vrancea, Nini Săpunaru. Obștea Bîrsești deține 1.200 hectare de pădure și 400 hectare de pășune împădurită. Inițial, la reînființarea obștii au fost identificate 245 de persoane care aveau calitatea de membru cu drepturi depline. În prezent, numărul acestora a ajuns la 800 de persoane. Prin trei hotărîri judecătorești rămase definitive și irevocabile este anulată orice calitate la obștea Bîrsești, pentru Emil Beșa și Åtefan Caba. Aceleași hotărîri confirmă că președinte de drept al obștii este Grigoraș Stoinoiu, dar nici una nu a fost pusă în aplicare. Calvarul lui Stoinoiu a început în anul 2001, cînd acesta a contestat alegerile de la obște ca fiind ne-statutare, deoarece la alegeri nu au participat jumătate plus unu din membrii obștii. „Inițial am contestat alegerile chiar la obște, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Atunci am apelat la instanță și am cîștigat la Tribunalul Vrancea, care a invalidat alegerile. Hotărîrea dată în data de 16 februarie 2002, era definitivă și irevocabilă. În data de 18 aprilie, Emil Beșa și Åtefan Caba au organizat noi alegeri, care la fel, au fost nestatutare. Imediat după alegeri au organizat un așa-zis comitet și au luat în primire ceea ce de fapt aveam eu în primire. I-am dat pe cei doi din nou în judecată pe 18 iunie 2002. Din nou am cîștigat, iar instanța a anulat alegerile organizate de cei doi. Au organizat noi alegeri pe 15 septembrie 2002, alegeri pe care din nou le-am contestat în instanță, iar instanța mi-a dat din nou dreptate, hotărîrea din 3 noiembrie 2003 fiind definitivă și irevocabilă”, spune Grigoraș Stoinoiu. El mai susține că a mers cu hotărîrea judecătorească la Beșa și Caba pentru a le pune în vedere să sisteze tăierile în cadrul obștii și să nu mai facă nici un fel de operațiune bancară deoarece nu au nici o calitate. „Nici nu m-au băgat în seamă, mi-au spus să plec din calea lor că nu merit nici un scuipat din partea lor. Au făcut recurs la hotărîrea obținută de mine, iar prin sentința dată în data de 2 septembrie 2004 am cîștigat din nou în fața lui Emil Beșa și Åtefan Caba. Au organizat noi alegeri pe care le-am contestat din nou, dar fără nici un rezultat. Pentru ăștia nu există justiție și nici lege”, a afirmat Grigoraș Stoinoiu. Documente falsificate Grigoraș Stoinoiu îi mai acuză pe Beșa și Caba că au falsificat documente pe care le-au prezentat la Parchet. Potrivit acestuia, așa se explică de ce într-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Focșani nr. 1967/P/2007, din 6 august 2007, se arată că președinte al obștii era la acea vreme, Åtefan Caba. „Din probele administrate la această dată reiese că Beșa Emil nu mai îndeplinește funcția de președinte al Obștii Bîrsești, că a fost înlocuit cu Caba Åtefan, deci dispozițiile deciziei 507/2003 a Tribunalului Vrancea au fost respectate”, se arată în rezoluția semnată de procurorul de caz, Victoria Bîrsan. Grigoraș Stoinoiu susține însă că Åtefan Caba nu a fost niciodată președinte al Obștii Bîrsești. „Este vorba de un fals grosolan, de o minciună, deoarece la toate adunările de alegeri, pentru funcția de președinte al obștii a candidat numai Emil Beșa, iar Caba Åtefan a candidat pentru funcția de președinte al Comisiei de cenzori. Deci, Caba nu putea fi președintele obștii așa cum se arată în rezoluția Parchetului”, mai spune Stoinoiu. Mai mult, el susține că procurorul Bîrsan este din Topești-Bîrsești și că ar fi trebuit să refuze acest caz. Pădurea obștii, vîndută la prețuri derizorii Beșa și Caba mai sînt acuzați de Stoinoiu și mai mulți obșteni că nu respectă statutul obștii, că administrează bunurile acesteia după bunul plac și că vînd masă lemnoasă prin încredințare directă, la mai puțin de jumătate din prețul pieței. În acest mod, Beșa în calitate de președinte al obștii și Caba în calitate de președinte al Comisiei de cenzori, aduc mari prejudicii Obștii Bîrsești. „Cei doi cumpără cota de lemne de la oameni cu 4-500 mii lei vechi metrul cub și revînd cu 1,2 milioane de lei vechi, adică cu un profit mai mare de sută la sută. Diferența de 700 mii lei vechi intră în buzunarul lor. O altă practică a lor prin care lasă obștea fără lemn este aceea de a vinde masa lemnoasă la so-cietăți prin încredințare directă și nu prin licitație, așa cum spune legea. Åi prețurile practicate la societăți sînt cu mult mai mici decît cele practicate în mod normal”, mai spune Grigoraș Stoinoiu. El a adăugat că Emil Beșa împreună cu Åtefan Caba, care este președintele Comisiei de cenzori, au practicat prețuri foarte mici la masa lemnoasă. „Au organizat doar o licitație unde prețul unui metru cub de lemn a fost de peste un milion de lei vechi. După care, cu aprobarea Comisiei de cenzori, Obștea Bîrsești a vîndut metrul cub de lemn cu 600 de mii lei vechi. Ori această sumă reprezintă doar jumătate din prețurile practicate în mod real”, a mai acuzat Grigoraș Stoinoiu. „Äștia doi vînd muntele oricui le bagă un ban în buzunar” Toate acuzațiile sînt susținute și de Mitică Mironică. „Trebuie să facem ceva, că ăștia doi nu respectă nici o lege și nici un om din această comună. Ei fac afaceri cu muntele nostru și noi cumpărăm lemne ca să ne încălzim. Äștia doi vînd muntele oricui le bagă un ban în buzunar”, a afirmat Mitică Mironică. El a adăugat că aceeași politică este folosită și în ceea ce privește achiziția de utilaje, camioane sau alte bunuri, dar și atunci cînd le revînd mai departe pe sume derizorii. „Cei doi au cumpărat două camioane Raba pentru a căra lemne cu ele. Numai că una dintre mașini au dat-o unei persoane din Valea Sării să o folosească, deși camionul a costat 275 milioane de lei vechi. În ianuarie 2008, Beșa și Caba au vîndut mașina cu 40 de milioane lei vechi aceleiași persoane, care a și folosit-o în tot acest timp. Suma este foarte mică”, a spus Mitică Mironică. Obștenii s-au plîns primarului Sătui de nedreptățile celor doi, mai multe persoane au mers la primarul Costică Hîrșu, căruia i-au cerut să îi ajute în sensul de a vedea care este situația la obște. Mai mult, a fost constituită o comisie din care a făcut parte primarul din Bîrsești, un reprezentant al Ocolului Silvic Nereju, vicepreședintele obștii. „Am verificat plantațiile, parchetele, dacă s-a lucrat conform normelor silvice, dacă s-au curățat cioatele și dacă s-a igienizat zona prin strîngerea crăcilor în grămezi. Peste tot era dezastru, iar toate aceste aspecte le-am adus la cunoștința Consiliului Local”, confirmă și primarul din Bîrsești, Costică Hîrșu. Conform procesului verbal încheiat la ședința Consiliului Local din data de 23 august 2007, la Obștea Bîrsești, singura lege care este respectată de Åtefan Caba și Emil Beșa, este legea bunului plac. „…..dar din ceea ce am văzut sînt numai nereguli, masă lemnoasă doborîtă, nu a fost anunțat silvicul pentru punerea în valoare. S-a spus că s-au plantat 14 mii de puieți și în realitate sînt peste 2 mii. Societatea care a cîștigat masa lemnoasă a devenit falimentară, iar obștea a luat în compensare un TAF”, se arată în procesul verbal al ședinței Consiliului Local Bîrsești. Beșa și Caba neagă acuzațiile Președintele Obștii Bîrsești, Emil Beșa, neagă toate acuzațiile ce i se aduc lui și lui Åtefan Caba. El susține că a respectat toate hotărîrile judecătorești, iar tot ce a făcut în calitate de președinte al obștii a fost conform statutului și legilor în vigoare. „De șapte ani sînt purtat prin tribunale de Grigoraș Stoinoiu, nemulțumit că nu a fost ales președinte la obște. Fiecare hotărîre judecăto-rească a fost pusă în aplicare de un executor judecătoresc și eu am respectat-o, dar de fiecare dată, am convocat adunarea generală extraordinară, iar membrii obșteni mă delegau pe mine să conduc obștea pînă vor fi organizate alegeri. De fiecare dată la alegeri au fost mai mult de jumătate plus unu din numărul membrilor, așa cum prevede statutul obștii”, a spus Emil Beșa. El a adăugat că toate deciziile sale referitoare la prețurile practicate și modalitatea de selectare a ofertanților au fost luate conform legilor în vigoare. „Prețul stabilit pentru un metru cub de lemn pleacă de la prețul mediu stabilit de reprezentanții Direcției Silvice prin actul de punere în valoare. Dacă ei stabilesc că prețul este de 500 mii lei pentru un metru cub, noi plecăm la negociere de la acest preț în sus. Prețurile practicate sînt de 600 mii lei vechi pentru un metru cub de lemn, deoarece trebuie să ținem cont de condițiile grele în care sînt extrase aceste cantități de lemne”, a mai spus Emil Beșa. Emil Beșa a confirmat faptul că Åtefan Caba nu a fost niciodată președintele obștii. Văzînd rezoluția Parchetului și faptul că în acest document se susține că Åtefan Caba a fost președintele obștii, Emil Beșa a dat din colț în colț și a încercat să convingă că la mijloc este vorba despre o neînțelegere a procurorului de caz și nici vorbă de fals și uz de fals în actele obștii. „Niciodată Åtefan Caba nu a fost președintele obștii. Procurorul a făcut o confuzie între președenția obștii și calitatea de președinte al comisiei de votare de la obște și de aici neînțelegerea cu Caba”, a mai precizat Beșa. El a infirmat și acuzațiile referitoare la banii pe care i-ar primi la negru. „Dacă aș cîștiga atît de mulți bani acum nu aș mai fi aici, aș fi în America. Eu trăiesc dintr-o indemnizație de 6,3 mi-lioane lei vechi și nu am salariu așa cum spun unii și alții”, a mai susținut Emil Beșa. Åtefan Caba respinge și el acuzațiile și susține că nu are „viză de control” pentru operațiunile financiare și comerciale ale obștii. „Eu nu am viză de control financiar și comercial. Este treaba Consiliului de Administrație și a contabilului șef. Prețul lemnului este stabilit în urma negocierilor directe cu trei participanți, iar prețul obținut este mai mare cu 5-10 lei față de cel trecut de Ocolul Silvic în APV. Nu sînt nereguli la Obștea Bîrsești și toate aceste acuzații sînt nefondate”, a spus Åtefan Caba. Referitor la rezoluția Parchetului, Åtefan Caba a precizat că „este vorba de o mare eroare”, deoarece „eu nu am fost niciodată președintele obștii Bîrsești”.