În anumite condiții, copiii și tinerii cu han-dicap aflați în instituțiile de ocrotire vor putea fi legați și/sau izolați. Potrivit unui proiect de act normativ supus dezbaterii pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, contenționarea (imobilizarea) și izolarea vor putea fi aplicate limitativ, temporar, neapărat adaptat manifestărilor și numai în cazurile în care este necesară apărarea copilului de propriile acțiuni care l-ar putea răni pe el și pe ceilalți. În situația în care proiectul va fi aprobat, fiecare instituție va trebui să-și înființeze „Registrul măsurilor de contenționare și izolare” unde se va nota fiecare măsură de acest fel luată asupra vreunui beneficiar. „Procesul de aplicare a procedurii de contenționare fizică/izolare se rea-lizează cu maximum de grijă și minimum de forță, pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă. Decizia de aplicare a măsurii se revizuiește: la fiecare două ore, pentru copiii cu handicap cu vîrsta cuprinsă între 9 și 17 ani; la fiecare oră pentru copiii cu handicap în vîrstă de pînă la 9 ani. Fiecare revizuire este înscrisă în Registrul măsurilor de contenționare fizică/izolare cît și în fișa indivi-duală a copilului”, precizează proiectul de act normativ. Salariații instituțiilor de ocrotire a copiilor și tinerilor cu handicap vor avea de respectat o serie de prevederi privind monitorizarea aplicării metodei de izolare/imobilizare fizică. Astfel, personalul însărcinat cu aceste lucruri va trebui să urmărească: aplicarea adecvată a tehnicilor la debut și la fiecare 15 minute; aspectul pielii, circulația, mobilitatea articulațiilor, prezența eventualelor senzații de disconfort tot la fiecare 15 minute; capacitatea de mișcare a copilului este foarte importantă, la fiecare oră el trebuind să fie repoziționat iar legăturile slăbite; hidratarea, hrana, toaleta la fiecare 30 de minute iar semnele vitale ori de cîte ori este cazul. Interesant de știut este cum va recepta respectivul copil discuția despre eventuala sa legare/izolare, pentru că actul normativ prevede și acest lucru: „Aplicarea procedurii de contenționare fizică/izolare este discutată în prealabil cu copilul, raportat la vîrsta și gradul de înțelegere al acestuia”! De respectiva măsură va trebui înștiințat și părintele sau reprezentantul legal al copilului pentru ca după neplăcuta experiență a legării/izolării, acesta din urmă să fie … sprijinit să se recupereze fizic, psihic și emoțional… „Aplicarea procedurii de contenționare fi-zică/izolare exclude utilizarea cătușelor sau a altor instrumente restrictive utilizate de organele legii pentru arestare, detenție și motive de siguranță publică. În aplicarea procedurii se vor utiliza materiale cu textură moale, fașă medicală, etc.”, se mai specifică în proiectul de act normativ. Mai mult, în timpul folosirii acestor proceduri, trebuie să se asi-gure respectarea drepturilor copilului. În mod deosebit, dreptul acestuia la respectarea personalității și individualității, a dreptului la protejarea imaginii publice, dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile me-dicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept, dreptul la îngrijire specială adaptată nevoilor sale, a demnității acestuia. „Protejarea intimității și demnității copilului/tînărului este asigurată prin utilizarea unor perdele/jaluzele pentru a limita cîmpul vizual a celorlalte persoane pe perioada în care copilul în cauză este contenționat fizic/izolat”, mai prevede proiectul de act normativ.