Ediția: Marți 21 ianuarie 2025 Nr. 6797
Ediția: Marți 21 ianuarie 2025 Nr. 6797

Show de zile mari la Festivalul Viei şi Vinului


Încurajați de vremea frumoasă de toamnă, mii de vrînceni au participat ieri la Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus” 2007 Au avut și motive să nu stea în case. Pentru ei au urcat pe scenă, rînd pe rînd, Viorica Macovei, Etno, Elena, Lavinia, Andra, Pepe și Hi-Q. Încălziți de reprezentațiile Vioricăi Macovei și ale trupei Etno, miile de vrînceni au început să se simtă cu adevărat bine cînd pe scenă a urcat Elena. Muzica latino a încălzit imediat inimile publicului, acest lucru fiind simțit și de interpreta care, în 2006, a primit titlul onorific de cea mai bună voce feminină de pe scena muzicală românească. „M-am simțit foarte bine pentru că am ajuns în acest an la Focșani. Deja mă cunosc cu focșănenii și îmi face plăcere de fiecare dată să revin. Publicul de aici e cald și, deși nu-și arată emoțiile, eu simt că este aproape de mine. De multe ori rog organizatorii să pună reflectoarele pe pu-blic, pentru ca eu să-i văd cum reacționează. Muzica latino începe să prindă tot mai mult, drept dovadă este faptul că mulți tineri sînt înnebuniți după această trupă. Sînt mulțumită și vă spun că de Crăciun voi scoate un nou album. Voi schimba puțin sound-ul, ceva mai modern. Duminica viitoare voi filma un videoclip la o piesă care se numește «Te ador», primul extras de pe album”, a mărturisit Elena. A urmat pe scenă superba Lavinia, bruneta rupînd inimile mai multor tineri aflați în primul rînd, aproape de scenă. Băieții au aclamat-o și chiar au cerut un biss, astfel că Lavinia a urcat din nou pe scenă și a interpretat o piesă italiană. Interpreta nu s-a sfiit să cînte și alte două melodii grecești. „A fost foarte frumos în această seară. De fiecare dată revin cu plăcere aici pentru că pu-blicul este foarte primitor. Transmit fanilor că, în luna noiembrie voi lansa un nou album și urmează și un videoclip la o piesă R&B care se va numi «Dragoste în secret»”, a spus Lavinia. Andra a făcut trecerea spre un alt gen muzical, tînăra solistă fiind susținută de două superbe dansatoare. Preț de mai bine de jumătate de oră, Andra&Co au delectat publicul cu piesele deja-cunoscute, astfel că fanii au cîntat cîteva refrene alături de ea. Andra a cîntat inclusiv o piesă populară, de pe ultimul ei album. Pepe a venit însoțit de Oana Zăvoranu În jurul orelor 22.00 venit rîndul fetelor să țipe, la ve-derea oacheșului Pepe. Însoțit de trupa sa, interpretul a făcut un show adevărat, cîntînd atît piesele cu care s-a lansat, cît și noutăți precum „Numai iubirea”. „Doream de mult să vin în Focșani, pentru că a trecut ceva vreme de la ultima cîntare aici. Am înțeles că din cauza unor organizatori care, din fericire, nu mai «funcționează» aici, nu mai administrează evenimente. Așteptarea a fost lungă, dar bine că am revenit la publicul focșănean. Am cîntat și piese foarte noi, dar și vechi. Am încercat să aduc în prim-plan șlagărele cu care am obișnuit oamenii. Cred că a fost un concert reușit. Publicul face dife-rența între play-back și cîntările live, iar eu am respect pentru public. Probabil, în timp, valorile se vor cerne. Nu mi-am propus să am un șlagăr de-o vară, ci vreau piese care să se cînte și peste 20 de ani. Mai bine cînt mai rar și mai bine calitativ decît altfel… publicul decide. Atunci cînd ai o orchestră în spate, te poți juca cu piesa… pu-blicul simte asta. Cînd simt că publicul vrea să cînte cu mine, eu mă las condus de el, iar la final toți sîntem mulțumiți”, a declarat Pepe. Solistul bucureștean a venit la Focșani însoțit de Oana Zăvoranu, soția sa, însă aceasta nu a dorit să apară în fața publicului. Pepe a recunoscut că și-ar fi dorit să mai stea la Focșani, pentru un pahar de vin, dar programul încărcat i-a făcut imposibilă șederea peste noapte. „Obișnuiesc să beau vin. Dacă merg la o petrecere, nu mă simt bine dacă nu beau și un pahar de vin. Totul începe de la masă, beau un pahar de vin alb sau roșu în funcție de friptură… și se termină cu un chef. E bine să nu consumi în exces, ca să nu-ți pui în pericol sănătatea sau cariera. Am venit cu Oana pentru că a ținut să meargă cu mine. Am fost și supărat pentru că o rudă mi-a decedat într-un accident rutier și soția mea a fost îngrijorată și a vrut să meargă cu mine”, a încheiat Pepe. Seara a fost încheiată în același fel de trupa HI-Q, cei trei tineri făcînd publicul să sară în picioare pe acordurile melodiilor lor. În această seară vor evolua Sofia Vicoveanca, H-ora, Trident, Ro-Mania, Cornel Palade și Romică Å¢ociu, Marcel Pavel. Piesa de rezistență va fi formația Voltaj, care va susține un show de zile mari. Mîine, pe scena din Piața Unirii, vor urca membrii Ansamblului Folcloric „Å¢ara Vrancei”, Laura Lavric, Activ, Alexandra Ungureanu & Crush, K1 & Band & Cornelia Tihon, Direcția 5, D.J. Project și Holograf. Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus” se va încheia cu un superb foc de artificii. Amatorii de teatru vor putea viziona spectacolul „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, la Teatrul municipal „Maior Gheorghe Pastia”, începînd cu ora 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?