Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Adriana Săftoiu a demisionat din motive personale


Purtătorul de cuvînt al Administrației prezidențiale, Adriana Săftoiu, a anunțat, ieri, că și-a depus luni demisia din funcția de consilier prezidențial, din motive personale. Decretul de eliberare din funcție urmează să fie semnat de președintele Traian Băsescu, iar demisia să intre în vigoare la 1 aprilie. Adriana Săftoiu a chemat ziariștii prezenți la Cotroceni pentru ședința CSAT în biroul său și le-a spus că și-a depus demisia încă de luni, că motivele acestui gest sînt strict personale și nu au nici o legătură cu tot ce a apărut în presă legat de „email-uri, mesaje și interceptări”. „Vreau să cred că după atîția ani de colaborare nu am nevoie de țapi ispășitori pentru un astfel de gest”, a spus Săftoiu. Ea a ținut să sublinieze că gestul nu înseamnă nimic mai mult decît o demisie dintr-o funcție administrativă. Săftoiu a spus că președintele Traian Băsescu urmează să semneze decretul de eliberare din funcție, anunțul oficial urmînd să se facă după această semnare. „Văd în Traian Băsescu același om. Am aceeași încredere în Traian Băsescu și în proiectele lui”, a adăugat Săftoiu. Ea a spus că informația privind demisia sa era știută de oameni din presă, că ar fi preferat ca „povestea să nu se fi terminat așa”, dar că înțelege faptul că nu poți obliga un ziarist să nu publice astfel de informații. Săftoiu a susținut că nu a dat „pe surse” informația privind demisia sa. „Nu dați crezare surselor extraordinare care și-au făcut din minciună o virtute. M-a dezamăgit plăcerea surselor. Repet, în esență este doar o demisie”, a spus Săftoiu. Ea a făcut aceste precizări într-o întîlnire cu jurnaliștii, în biroul său de la Cotroceni, cărora le-a spus că sînt una dintre cele mai bune echipe de ziariști acreditați pe Cotroceni. „Președintele a avut un noroc extraordinar cu voi”, a spus Săftoiu. Conform acesteia, informația brută care a plecat de la Cotroceni a fost corectă, problemele apărînd ulterior, în momentul în care acestea au început să fie comentate. Săftoiu le-a spus ziariștilor că față de nivelul presei din 1998, cînd și ea era ziaristă, jurnaliștii de acum sînt mult mai buni. Referindu-se la ce va face în viitor, Săftoiu a spus: „Veți constata singuri dacă plec la Havana sau la Londra, așa cum am auzit”. Ea a ținut să sublinieze că nu și-a negociat nici un post. Ea a menționat că săptămîna viitoare va lansa o carte intitulată „Vocile puterii” referitoare la purtătorii de cuvînt ai Președinției și ai Guvernului din 1990 pînă în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?