Rugbiștii din echipa Under 19 a Liceului cu Program Sportiv Focșani s-au întors cu toate punctele puse în joc și cu un punct bonus din deplasarea din Capitală, pe terenul formației Steaua. Focșănenii, antrenați de Viorel Ion, s-au impus cu 24-17 (17-5), punctele fiind aduse de Bratu – două eseuri, Irimia și Zaharia cîte un eseu, iar Dogaru și Prescură au reușit transformările. La Under 18, LPS Focșani a pierdut, 14-19, dar focșănenii au luat punctul bonus oferit. Punctele LPS-ului au fost reușite de Damian și Bunea – cîte un eseu, Mustață reușind transformările. „Ne-am atins obiectivele pentru depla-sarea pe terenul Stelei, de a lua punctul bonus la Under 19 și 18, care ne menține pe poziția secundă a clasamen-tului. Pentru noi vor urma două meciuri pe teren propriu, cu Bîrladul și Clujul, în timp ce Steaua, a treia clasată, va avea un meci greu, cu liderul Dinamo”, ne-a declarat antrenorul Viorel Ion. Duminică, de la ora 13.00, LPS Focșani va juca pe Stadionul „Tineretului” cu CSS Bîrlad.