Ediția: Luni 3 februarie 2025 Nr. 6806
Ediția: Luni 3 februarie 2025 Nr. 6806

Petre Plopeanu, invitat la seminarul „Cooperarea sportivă în spaţiul francofon“


Petre Plopeanu, șeful Direcției Județene de Sport Vrancea, a fost printre șefii de club din România invitați la masa rotundă „Coope-rarea sportivă în spațiul francofon”, consfătuire multinațională la care au participat miniștri ai sportului și tineretului de pe trei continente – Europa, Africa și Asia – și care a avut loc în zilele 24 și 25 noiembrie la București. Desfășurată sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei și sub directa îndrumare a CONFEJES (Conferința miniștrilor tineretului și sportului din țările cu franceza în comun), întrunirea a avut ca invitați conferențiari din Franța, România, Nigeria, Belgia, Senegal, Liban, Maroc, Republica Moldova, Luxemburg, dar și din țări ne-francofone, precum Grecia, Polonia sau Lituania. Între personalitățile prezente la eveniment s-au numărat Youssouf Fall (se-cretar general CONFEJES), Octavian Morariu (președinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român), Florian Gheorghe (preșe-dintele Asociației Naționale pentru Sport) etc. Conferințele au fost defalcate în cinci sesiuni, cu tot atîtea teme: „Cooperare multilate-rală în sport”, „Rolul procesului de formare profesională și al informației sportive”, „Colaborarea în domeniul sportului de performanță”, „Activitatea desfășurată în spațiul francofon privind amenajarea, dezvoltarea și întreținerea infrastructurii și a echipamentului sportiv”, „Cooperarea francofonă în prevenirea și combaterea rasismului, xenofobiei, intoleranței și violenței în sport”. „Fiecare reprezentant al țărilor francofone a descris pe scurt, inclusiv pe fond video, realizările din sport ale conaționalilor, dar și alte aspecte legate de țara de origine, geografice, istorice etc. A fost prima experiență a mea, pe partea de sport, legată de situația din țările francofone. Am aflat o mulțime de lucruri noi în ce privește organizarea sistemului sportiv. M-a impresionat ca o țară precum Marocul are natația calibrata pe sistemul olimpic. În plin deșert ei au o bază sportivă de invidiat, iar apa nu lipsește. În general, s-a făcut o radiografie a sistemelor sportive”, ne-a declarat Petre Plopeanu, șeful Direcției Județene de Sport Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?