Elvira C., de 16 ani, din Ciuºlea, comuna Garoafa, încadratã în gradul de handicap accentuat, a devenit bãtaia de joc ºi jucãria sexualã a unor indivizi despre care sãtenii spun cã ar lucra pe ºantierul de la marginea localitãþii. Spre distracþia acestora, fata se automutileazã ºi, datoritã handicapului pe care îl are, bîntuie pe uliþe ºi pe cîmpurile din jurul satului, unde devine victimã sigurã a nenorociþilor cu porniri animalice. Elvira a fost gãsitã zilele trecute de reporterii noºtri în ultimul hal de mizerie, beatã criþã, dormind într-o rîpã, printre gunoaie. Fata avea pantalonii rupþi între picioare ºi era rasã în zona intimã. Nepãsarea comunitãþii faþã de cele ce se petrec de mult prea mult timp cu aceastã adolescentã fãrã discernãmînt este strigãtoare la cer. Pentru cã în judeþul nostru nu existã secþie de neuro-psihici pentru copii, Protecþia Copilului Vrancea a fãcut demersuri pentru transportarea ºi internarea Elvirei la Spitalul nr.9 Bucureºti. Chiar dacă a împlinit 16 ani, Elvira este încă un copil. O puștoaică ce nu poate desluși prea bine pe ce lume trăiește și bîntuie, cît e ziua de lungă, pe ulițele și cîmpurile din jurul satului. Sărmana este încadrată în gradul accentuat de handicap datorită retardului mintal și tulburărilor de comportament. Ar fi trebuit să ia tratament care să-i atenueze manifestările pricinuite de boală. Ar fi trebuit să fie supravegheată, să fie ferită de răutățile celorlalți. S-ar fi cuvenit să fie protejată, în virtutea lipsei sale de discernămînt, astfel încît să nu devină victima bestialităților unor indivizi lipsiți de orice fărîmă de conștiință. Despre cele întîmplate cu ea toată lumea din Ciușlea povestește, însă nimeni n-a făcut nimic ca ceva să se schimbe. Astfel, cu timpul, Elvira a devenit jucăria sexuală a unor indivizi care se presupune că ar lucra pe șantierul de lîngă sat, bătaia de joc a unor săteni, care nu se sfiesc s-o înjure, s-o lovească și s-o îmbete siste-matic. Nici cumetrele din localitate nu se lasă mai prejos și astfel ea a devenit obiectul huiduielilor acestora care nu înțeleg cum este posibil ca o fată ca Elvira să-și rupă hainele, să „se lase la fundu’gol”, să se taie cu lama și să scoată pe gură cele mai urîte cuvinte… Prea puțini sînt cei care înțeleg. Prea puțini privesc cu compasiune sărmana ființă cu mințile rătăcite și îi acuză pe cei ce profită cu nesimțire de ea. „Fata nu știe ce face, asta-i clar. Mă-sa nu-i poate da tratament că pleacă mereu. A și legat-o să stea acasă, dar tot nu s-a putut. Trebuie să se facă ceva, că se duce pe șantier și-și bat golanii joc de ea. O îmbată mereu, acum e beată de 10 zile continuu. Nu înțeleg cum de o pot batjocori nenorociții, cînd o văd cum este. Spune lumea că ea-i nebună, dar ăștia care se iau de ea sînt mai nebuni ca săraca”, a spus, revoltat, Neculai Gheorghe, patronul unui bar din Ciușlea. Alți vecini au povestit că biata fată a fost îmbătată în așa hal încît luna trecută a trebuit să fie dusă la spital, la dezalcoolizare. Mai mult, ei au spus că au văzut-o cum astă iarnă Elvira vomita sînge în urma loviturilor pe care singură și le-a dat, în accesele ei de furie, în stomac. „Trebuie să fie dusă undeva, să fie păzită, că altfel se poate întîmpla orice cu ea. Ieri era tot aici, în rîpa asta, cu un individ deasupra ei, care-i băgase mîna-n pantaloni”, a declarat Ionica S., o altă vecină a familiei Elvirei. „Am declarat poliþiei cã n-o pot þine” Elvira este cea mai mică dintre cei patru copii ai familiei sale. Primii trei ani din viață și i-a petrecut într-un leagăn focșănean după care mama ei, Valerica, a luat-o acasă. Cînd a venit vremea a înscris-o la școală dar, după ce fata a rămas trei ani repetentă în clasa I, a retras-o. Femeia povestește că pînă pe la vîrsta de 13 ani s-a putut înțelege, cît de cît cu copila. Dar că după aceea nu a mai putut s-o stăpînească. „A început să umble peste tot, să doarmă în șanțuri, pe cîmp. Stă fugară tot timpul, se lasă în fundu’ gol, o iau băieții și-o duc să rîdă de ea, aruncă în ea cu sticle, o bat bărbații, o îmbată, o batjocoresc. Ea umblă prin sat și vorbește numai porcării, aruncă după mine cu bolovani, pur și simplu nu o pot stăpîni ! Nu mai știu ce să mă fac, unde să mă mai duc ! Trebuia să ia tratament, dar nu am cum să i-l dau. Nu vine acasă, nu vrea să înghită pastilele și nici nu are voie să ia pastile dacă-i beată mereu! Am fost și-am dat declarație la poliție că n-o pot stăpîni, să nu mă acuze cineva pe mine dacă se întîmplă ceva ! Decît s-o văd moartă într-o zi, mai bine s-o ia cineva de aici și s-o ducă undeva !”, a spus Valerica. Femeia susține că a ajuns la disperare și că nu-și poate asuma nici o răspundere pentru fiica ei. Motivul? Trebuie să muncească, merge cu ziua să facă un ban din care să trăiască, fiindcă „nu am pensie, nu am nimic. Dacă-mi dădea și mie salariu din ăla de însoțitor puteam să stau acasă, dar așa, nu am alți bani decît alocația ei dublă. Ce să faci cu 400 de mii ?!”, se justifică Valerica. Într-un fel, femeia pare că a trecut de acum de suferința pe care se presupune că o simte orice mamă știindu-și fata întinsă de toți derbedeii. Åži, decît s-o găsească moartă prin vreun șanț, preferă ca aceasta să fie mai bine închisă într-un loc unde s-o păzească și s-o îngrijească alții. Cu trupul brãzdat de tãieturi Reporterii noștri au găsit-o pe Elvira dormind printre gunoaie, beată criță, într-o rîpă. Trupul ei părea fără suflare. Parcă fusese pur și simplu aruncată acolo, asemeni unui obiect nefolositor. Pantalonii, descusuți între picioare, lăsau să se vadă zonele intime, rase de cine știe ce nemernici. Pe burtă, pe spate și pe mîini fata purta semnele cicatrizate ale tăieturilor pe care singură obișnuiește să și le facă. Nespălată, cu părul năclăit, zăcea pe pămîntul gol, adulmecată de cîini și năpădită de gîndaci. Cu greu a făcut-o fratele ei să se ridice în șezut. Cînd a deschis ochii, Elvira a început să rîdă. Să înjure porcește. Apoi să cînte. Înșirați pe marginea rîpei, priveau ca la spectacol, consătenii. Unii chicoteau, dîndu-și coate. Alții strigau la ea, să fie cuviincioasă. Cuvintele mamei ei au înfuriat copila. A început să-și izbească capul cu pumnii. Apoi a cerut apă. Apoi a început să cînte pentru ca pe negîndite, să adoarmă la loc, nepăsătoare la lumea din jur. Într-un fel, biata Elvira este o ființă norocoasă : nu poate, nu are capa-citatea de a conștientiza pînă unde poate să meargă josnicia umană, în povestea de viață a cărei protagonistă este. Ce scuze, ce justificări pot fi găsite însă pentru nemernicii care au batjocorit-o ? De ce n-a avut nimeni curiozitatea de a afla cine sînt, cum îi cheamă și de unde vin aceștia ? Åži în ce categorie umană pot fi încadrați cei ce au asistat, cu bună știință, dar cu mîinile-n sîn, la toată evoluția nefericită a lucrurilor ?! Pentru că la noi în județ nu există secție de neuro-psihici pentru copii, Protecția Copilului Vrancea a demarat formalitățile astfel încît sărmana Elvira să fie internată deocamdată la Spitalul nr.9 București. Însoțită de specialiștii DGASPC ea a plecat acolo la orele 5.00, în această dimineață. Odată cu acest drum începe și călătoria Elvirei spre ceea ce obișnuim să numim o viață omenească. Trăită în normalitate…
