Surpriză în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de șef al biroului „Arme-Explozibili-Substanțe Toxice” din cadrul IPJ Vrancea, cîștigător fiind desemnat subcomisarul Vasile Ochean. Deși toată lumea îl dădea drept nou șef pe comisarul-șef Virgil Cristian, se pare că o întorsătură de ultim moment, cauzată probabil și de dosarul ofițerului, a făcut ca acesta să piardă scaunul pe care era deja scris numele său. Noul șef al biroului AEST, subcomisarul Vasile Ochean, este specialist și lucrează de mai mulți ani în cadrul aceluiași birou. „În urma susținerii concursului pentru ocuparea funcției de șef Birou Arme, Explozivi, Substante Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea-funcție rămasă vacantă în urma numirii comisarului șef Ion Brăileanu ca șef al Poliției municipiului Focșani, a fost desemnat cîștigător subcomisarul Vasile Ochean-ofițer specialist în cadrul aceluiași birou. Conducerea inspectoratului îl felicită și îi urează succes în noua funcție”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. În altă ordine de idei, astăzi, la IPJ Vrancea se va organiza un nou concurs, pentru ocuparea funcției de șef al serviciului de Ordine Publică, loc rămas vacant după numirea comisarului-șef Gavril Iacob în funcția de adjunct al șefului IPJ Vrancea. La acest concurs s-au înscris comisarul-șef Vasile Danțiș și subcomisarul Marin Vasile.