Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Consilierii locali vor aproba nul program al transportului local


Mîine, la ședința ordinară a Consiliului Local Focșani, se va stabili programul de circulație pentru transportul public local de călători din municipiu. Consilierii locali vor trebui să decidă asupra rutelor pe care vor circula microbuzele dar și intervalul de timp la care vor sosi în stațiile din municipiu. Proiectul de hotărîre, afișat și la sediul Primăriei, stabilește șapte trasee de circulație a microbuzelor. Singura modificare a proiectului stabilită în comisiile de specialitate ale Consiliului Local a fost în cazul traseului 3, unde consilierii au propus ca mașinile să circule pe ruta Gară – Obor – B-dul Brăilei – Sud. Potrivit proiectului, Traseul nr 1 va avea următoarea rută: Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul Unirii – B-dul București – Avicola, între orele 5.35 – 20.35, din 10 în 10 min. Traseul nr 2, Gară – Mîndrești va avea ruta Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul. Unirii – Str. Brăilei – Mîndrești. Mașinile vor circula între orele 5.30 – 20.30 din 60 în 60 minute. Un alt traseu va acoperi distanța dintre Gară și cartierul Sud, prin Obor și B-dul Brăilei: Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul. Independenței – Obor – Str. Mărășești – Str. Cuza Vodă – Str. Bucegi – Str. Brăilei – Str. 1 Decembrie 1918 – B-dul. București – Laminorul. Potrivit graficului de circulație aici se va circula între orele 5,45 și 7,45 din 20 în 20 minute, iar între orele 7,45 – 19.45 din 30 în 30 minute. Traseul nr 4,va proni din Obor – Str. Mărășești – str. Cuza Vodă – B-dul. Republicii – B-dul. Unirii – B-dul. București și va încheia la Laminorul, între orele 5,15- 8,00 din 5 în 5 min și între orele 8,00- 19,50 din 10 în 10 minute. Traseul 5 va face legătura înre Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul. Unirii – B-dul. București – Laminorul, între orele 5,45 – 22,10 din 10 în 10 min Pe traseul nr 6, Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul. Unirii – B-dul. București – Aleea Stadionului – Cartier Aviatorilor, mașinile vor circula, în perioada 6,06 – 8,20 din 30 în 30 minute și între 8,20 – 19,50 din 40 în 40 minute. Ultimul traseu, nr 10 va face legătura între Gară și Sud prin obor, după următoarea rută: Gară – B-dul. Gării – B-dul. Republicii – B-dul. Independenței – Obor – Str. Mărășești – Str. Cuza Vodă – Str. Bucegi – Str. Brăilei – Str. Gheoghe Pastia – B-dul. Unirii – B-dul. București – Laminorul. Mașinile vor circula între orele 5,00 – 7,00 din 20 în 20 minute și între 7,35-20,30 din 30 în 30 minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?