Sora primarului, în mizerie!

0
14


Viorica Olteanu, de 52 de ani, din Slobozia Bradului, este sora primarului comunei, Valericã Zamfirescu, și trãiește în cea mai neagrã mizerie. Cei trei copii ai femeii nu au fãcut nici un an de școalã și, împreunã cu pãrinții lor viețuiesc din ajutorul social. Vecinii spun cã sora primarului nu și-a plãtit lumina de șapte ani, motiv pentru care familiei Olteanu i-a fost tãiat curentul electric. „Nici eu n-am fãcut școalã cã sînt bolnavã cu capul. Nici pe copii nu i-am dat, cã n-am avut posibilitãți. Dar cum s-au descurcat cei doi mai mari, s-o descurca și asta mic. N-am avut ce sã le fac altceva”, a spus cu dezinvolturã Viorica. Vecinii ei susțin însã cã e din cale afarã de leneșã iar primarul Zamfirescu considerã cã a ajutat-o atît cît a putut. Familia sorei primarului Valericã Zamfirescu, din Slobozia Bradului, își duce traiul de azi pe mîine, într-o sãrãcie lucie și o mizerie ce încrînceneazã pielea oricãrui vizitator. Dacã cei de prin parte locului s-au obișnuit cu imaginea dezolantã a șandramalei care adãpostește cele cinci suflete, strãinii ce trec întîmplãtor pe ulița respectivã n-au cum sã nu se cruceascã! Nu de alta, dar casa familiei Olteanu seamãnã mai degrabã cu un grajd dãrãpãnat, bun doar de crescut în el dobitoace… Mai cã am fi crezut, trecînd ieri prin zonã, cã respectiva coșmelie e pãrãsitã dacã un puști n-ar fi dat de zor cu var pe gardul ce mãrginește, într-o verticalitate stranie, ograda plinã de gunoaie. Pridvorul bordeiului, lipit recent cu bãlegar, ne-a confirmat faptul cã acolo își tîrîie totuși existența niște oameni. În fața ușii larg deschise zãcea, aruncatã, o sobã iar cele douã gemlîcuri, murdare și peticite cu cîrpe și folie, prevesteau rãutãcios dezastrul dinãuntru. „Asta-i viața noastrã, ce sã facem…”, ne-a întîmpinat Viorica. „N-avem bani. Casa-i veche, bãtrîneascã, am cumpãrat-o pe vremea lui Ceaușescu. N-avem cu ce o repara. Am mai trãit cu ziua, am mai muncit la dom` primar. Mã ajutã și el cu ce poate”, spune femeia. Cele douã încãperi ale coșmeliei sînt dotate în principal cu cîte un pat rãpciugos. Ambele erau acoperite de zdrențe iar peste soiul de pe una din mese zãceau în voie firmiturile unui prînz îndepãrtat. Fiecare pas fãcut mai neatent în odaia principalã se împleticea involuntar în preșurile scoarțã de mizerie iar becurile stãteau atîrnate caraghios și inutil, de capãtul firului tras din mijlocul tavanului. „Aveam de dat vreo 280 de mii de lei la Renel și n-am avut. Așa cã ne-au tãiat curentul. De Paști o sã stãm și în întuneric, și fãrã mîncare”, crede Viorica. Copii analfabeți Cum nici ea nu a fãcut vreo orã de școalã, Viorica nu s-a omorît sã-și dea copiii la învãțãturã. Unul dintre ei a ajuns la 24 de ani și muncește cu ziua pe la consãteni. Pe celãlalt, de 17 ani, femeia l-a trimis sã aibã grijã de oile unei rude în timp ce mezinul, de doar 14 ani, este folosit la muncile casnice. Faptul cã odraslele sale nu au nici o meserie care sã le asigure cît de cît existența nu-i face nici un fel procese de conștiințã Vioricãi. Iar în privința lui Iulian, cel mai mic dintre ei spune cã „se va descurca și el așa cum poate. Cum se descurcã ceilalți o sã se descurce și el”. Pentru cã a vãzut cã se poate și așa, nici Iulian nu-și dorește prea mult de la viațã. Visele lui se limiteazã la datul cu sapa ori de cîte ori va fi solicitat. „Cînd n-am treabã mã joc cu copiii de aici de pe stradã. Eu nu am fost la școalã, și nu știu ce o sã fac cînd o sã fiu mare. Cred cã o sã muncesc la sapã la lume, cã se cîștigã bine din sãpat”, a spus timid bãiatul, amestecînd de zor într-o gãleatã cu var. În același timp, mama lui nu înceteazã sã se plîngã, încercînd sã scuze toatã mizeria proprie cu bolile de care spune cã suferã. În afarã de „problemele cu capul” pe care le invocã, ea amintește și de o fostã internare la „Spitalul militar pentru rinichi, plãmîni și toate bolile care le mai am”. Vecinii, iviți ca la semnal, au început bine-nțeles, sã cleveteascã. Consãtencele din imediata apropiere a casei familiei Olteanu sînt de pãrere cã lenea e principala „boalã” a acesteia, nicidecum sãrãcia. ªi cã fratele femeii, primarul Zamfirescu, a fãcut destule ca sã o convingã sã se punã pe treabã. „Ce sã-i mai facã și primarul cã a tot venit, a certat-o, a scuturat-o și tot nu s-a pus pe treabã. N-are ce sã-i facã! Acum, e drept cã sînt neamuri și tot dintr-o farfurie au crescut”, a spus una dintre vecine. Iar cealaltã a completat, grãbitã: „Bani au, cã le dã ajutor. Au și pãmînt. Dar cum pun mîna pe bani, el bea și ea dã fuga la magazin și-și umple buzunarele cu dulciuri, cu bomboane. ªi atunci, cum sã se ajungã?”, a spus femeia, hotãrît. Rudele ți le dã Dumnezeu, nu le alegi singur Contactat de reporterii noștri, Valericã Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului, a apreciat cã viața surorii lui nu este un subiect de presã. „Eu am tot încercat sã-i ajut, am încercat sã o conving sã-și dea copiii la școalã, pentru cel mai mic au fost fãcute chiar niște documente, dar ea n-a vrut sã-l lase. Amîndoi au primit dupã lege tot ceea ce trebuiau sã primeascã, au fost angajații primãriei pe Legea 76, acum le este transformat dosarul la ajutor social, la Legea 416. Noi sîntem opt frați și cred cã cine muncește, are. Casa în care locuiește sora mea este cumpãratã de mine. ªi n-a fost în halul în care este. La douã surori le-am cumpãrat case. Una a îngrijit-o, cealaltã nu. Aici în comunã au nevoie de ajutor peste 700 de familii. Oameni mult, mult mai sãraci decît sora mea”, a declarat primarul Zamfirescu. Binecunoscuta înțelepciune româneascã spune, într-adevãr, cã rudele nu ți le alegi singur, ci ți le dã Dumnezeu. ªi, din cîte se pare, orice ar face primul gospodar al Sloboziei Bradului, tot nu-și poate convinge sora sã aleagã un mod civilizat de viațã. În același timp, credința popularã este cã sîngele nu trebuie sã se facã niciodatã apã, indiferent de „uscãturile” existente de altfel, în mai toate familiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here