Directorii vor fi sancţionaţi pentru tăinuirea posturilor didactice

0
6


Directorii de școală care nu au scos la concurs toate posturile didactice vor fi sancționați administrativ, disciplinar sau penal, in funcție de gravitatea faptei, a declarat ieri Vadasz Levente, șef al departamentului de resurse umane din Inspectoratul Åžcolar al Capitalei. Daniela Nedelcu, inspectorul general școlar al muncipiulului București, a dispus, vineri, inceperea unui control in toate unitățile de invățămint din Capitală, avind ca scop indentificarea directorilor care nu au scos la concurs toate posturile didactice. Hotărirea a fost luată după ce, cu numai citeva ore inainte de ședința publică de joi, au apărut aproximativ o sută de posturi libere peste cele anunțate inițial de directorii anumitor școli. Rezultatele controlului vor fi anunțate la sfirșitul săptăminii. La inceputul lunii septembrie, a avut loc repartiția computerizată a celor 63.000 de cadre didactice inscrise pentru ocuparea posturilor și catedrelor declarate vacante in invățămintul preuniversitar, in anul școlar 2003-2004. Candidații nerepartizați in prima etapă au intrat intr-o a doua etapă, iar cei care, și de această dată, au rămas fără post au fost repartizați in cadrul unei ședințe publice, dar chiar și așa au rămas catedre neocupate. Conducerea MECT are informații privind existența unor posturi nescoase la concurs, de aceea, incepind cu 1 octombrie, in toată țara vor incepe controale privind modul in care au fost ocupate catedrele vacante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here