Data de la care utilizatorii vor putea apela la serviciile de telecomunicații in sistem Voice over Internet Protocol (IP) (transmisii de voce și date prin Internet -n.r.) furnizate de alți operatori decit RomTelecom va fi chiar 1 ianuarie 2003, a anunțat ieri in cadrul unei conferințe de presă, ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Dan Nica. „Cu certitudine vor fi companii care vor incepe să furnizeze servicii clienților in prima parte a lunii ianuarie, fie din 1 ianuarie, din 6 ianuarie – ținind cont de zilele libere – sau de la 10 ianuarie, cum am auzit și eu că vor unii. Singura problemă care ar putea crea intirzieri este interconectarea. Dacă vorbim insă numai de serviciile Voice over IP, putem spune că acestea vor fi disponibile chiar de la 1 ianuarie”, a precizat Nica. Ministrul Comunicațiilor a mai arătat că resursele actuale de numerotație pot susține aproximativ 800 de milioane de numere, nivel care va fi suficient cel puțin pentru următorii zece ani. Pe de altă parte, in cadrul unui bilanț pentru anul 2002 al activității Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), oficialul instituției a remarcat drept cea mai importantă realizare introducerea sistemului electronic de achiziții publice e-licitatie.ro, prin intermediul căruia au fost incheiate pină in prezent peste 37.500 de licitații, urmind ca pină la finele anului să fie inregistrate mai mult de 40.000 de astfel de tranzacții. Potrivit raportului anual al MCTI, valoarea totală de inceput a achizițiilor incheiate prin sistemul electronic este in prezent de 53 de milioane de euro, in vreme ce valoarea economiilor realizate in acest fel de instituțiile de stat este de peste zece milioane de euro.