Bărbatul cu burdihanul cit sacul de cartofi

0
27


In burta incăpătoare a unui bărbat in virstă de 51 de ani ar putea intra fără dificultăți un butoi de vin sau un sac de cartofi. Victor C., din Ruginești, județul Vrancea, este un om cu greutate: el cintărește 170 de kilograme, jumătate reprezentind numai burta sa. El vrea cu orice preț ca anul viitor să se opereze sau să facă orice altceva pentru a scăpa de această piatră de moară. Victor C., internat acum in Clinica de Endocrinologie din cadrul Spitalului „Sfintul Spiridon”, spune că impresionanta sa burtă a tot crescut, vreme de 25 de ani. De pe la 27 de ani, bărbatul inalt de 1,78 metri a inceput să ia in dimensiuni, deși nu minca foarte mult in timpul zilei, ci numai seara. Acum, la jumătatea vieții, a ajuns la 170 de kilograme. Pentru el, alegerea garderobei este un lucru dificil, pentru că prin magazine se găsesc numai haine pentru „slăbănogi”. De aceea, iși comandă pantalonii, sacourile și chiar puloverele direct de la producători. „Toate hainele trebuie să mi le fac la comandă. Pentru un pulover, trebuie să mă duc la fabrică, să imi ia măsurile. Cel mai greu este insă cu mersul, pentru că tot timpul trebuie să merg incet. Pot să fac treabă, dar nu trebuie să mă grăbesc, pentru că obosesc repede. Nu urc multe scări, dar din păcate casa mea este construită in pantă și trebuie să urc dealul”, ne-a povestit Victor C. inainte de a veni la spital, bărbatul minca două piini pe zi, iar acum nu are voie decit o feliuță in 24 de ore. „Mincam de două ori pe zi; cite o piine și o farfurie plină cu mincare la fiecare masă. De o săptămină, de cind sint in spital, țin regim. Nu imi dau decit o felie de piine dimineața, iar in restul zilei supă, fasole și o aripă de pui. Tot ce măninc zilnic trebuie să aibă numai 1.000 de calorii”, ne-a spus Victor C. Medicii i-au mai permis să mănince doar fructe acre și, din cind in cind, cite un pahar de vin acru. Acest regim, sărac in calorii, ii provoacă bărbatului adevărate coșmaruri. „Este foarte puțin și imi este mereu foame. Aș minca și eu mai serios, dar trebuie să respect acest regim, dacă vreau să slăbesc”, a adăugat pacientul. Deși se află de puține zile in spital, el a fost deja diagnosticat cu obezitate severă, diabet și tiropatie. După ce vor fi finalizate toate analizele medicale, Victor C. va alege, cu ajutorul medicilor endocrinologi, o metodă medicală de a scăpa de burtă. El iși va putea face liposucție sau chirurgii i-ar putea pune un gastrobanding care să-i impartă stomacul in două camere, senzația de sațietate apărind foarte rapid, cind partea de sus este plină. Pină anul viitor, cind va hotări cum iși va micșora burta, Victor C. este hotărit să respecte regimul alimentar. „Trebuie să țin regimul actual și nici de Crăciun nu voi face vreo excepție. Este foarte grea această burtă și vreau neapărat să scap de ea; este ca o raniță de armată pe care o cari tot timpul după tine”, ne-a spus pacientul. Medicii așteaptă deocamdată să finalizeze investigațiile medicale, pentru a vedea apoi ce să-i recomande bărbatului pentru a scăpa de impresionanta sa burtă, care l-ar ajuta mult doar dacă ar practica sportul japonez sumo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here