Lansare de carte la Liceul Pedagogic

0
12


La Liceul Pedagogic „Spiru Haret” a avut loc, simbătă, lansarea volumelor intitulate „Educație fizică și sport – clasele I – IV” și „Lecția de educație fizică I – IV”. Elena Avram, inspectorul general de specialitate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a a declarat că: ” dacă fiecare profesor aflat in prag de pensionare, ca profesoara Profira Ionescu, ar lansa cite o astfel de carte am fi cu mult mai bogați”. Profesoara Profira Ionescu, autorul coordonator al cărților de metodică a precizat că „tot ce era mod de predare a lecțiilor de educație fizică era vechi și s-a dorit să apară ceva nou, lucru care a fost realizat cu sprijinul tuturor profesorilor angajați in acest proiect”. in cadrul unui scurt spectacol a fost realizat un joc de aprindere a făcliei olimpice și un dans al majoretelor Liceului Pedagogic, iar la sfirșit toți cei care au fost implicați la lansarea și apariția celor două volume au primit medalii și cadouri din partea autoarei. Conducerea Liceului Pedagogic „Spiru Haret” a oferit un tort de frișcă pe care erau trecute numele tuturor profesorilor implicați in realizarea acestor două volume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here