Documentul prezentat de senatorul Radu F. Alexandru, conform căruia Ristea Priboi a făcut parte din structurile interne ale fostei Securități nu este relevant pentru a afirma că deputatul PSD a făcut poliție politică, a declarat ieri presei, Gheorghe Onișoru, președintele CNSAS. „Nota din 1969, aflată in dosarul poetului Ion Gheorghe, există in original, in arhiva fostei Securități, preluată de CNSAS, dar in opinia mea acel document nu este relevant. Trebuie să adunăm mai multe probe pentru a ne elucida in această privință”, a adăugat Onișoru. Gheorghe Onișoru a precizat că dosarul lui Ion Gheorghe nu a fost instrumentat de Priboi, deoarece in 1969 deputatul PSD era in primul an de activitate. „Potrivit informațiilor noastre, Priboi a făcut parte din Departamentul extern al fostei Securătăți”, a subliniat Onișoru. Președintele CNSAS a menționat că intregul dosar al lui Ion Gheorghe a fost preluat de CNSAS de la SRI. Pe de altă parte, Onișoru a spus că SRI a informat Colegiul că Priboi nu a lucrat in structurile interne ale fostei Securități. „Cei de la SIE ne-au comunicat că deputatul PSD a fost incadrat la departamentul extern al fostei Securități”, a adăugat Onișoru. El a mai spus că, din cauza scandalului din interiorul Colegiului, conducerea acestei instituții nu poate lua o decizie in cazul Priboi. „Colegiul nu se poate intruni acum pentru a lua o decizie in acest caz din cauza crizei interne din CNSAS. Mai așteptăm insă documente, pentru că dovedirea in instanță a unor astfel de acuzații necesită probe solide”, a completat Onișoru. De asemena, procurorii au spus că nu se pot autosesiza in cazul Ristea Priboi in urma dovezilor prezentate de senatorul PNL Radu F.Alexandru, intrucit se așteaptă un răspuns și o eventuală sesizare din partea CNSAS, a declarat Ingrid Petcu, purtător de cuvint al Ministerului Public. Potrivit sursei citate, CNSAS trebuie să studieze documentele și eventual să sesizeze Parchetul. (Mediafax)