Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800

Primăriţa din Urecheşti a trecut la „curăţirea domeniului public”


In comuna Urechești, campania de curățenie a venit nu primăvara, așa cum se obișnuiește in mai toate localitățile țării, ci mai devreme, chiar la inceput de iarnă. Printr-o decizie luată de conducerea Primăriei, toate crengile copacilor aflați pe marginea drumului și care ajungeau pină in dreptul acestuia, au fost retezate, revoltindu-i pe locuitorii din această zonă care s-au trezit că pomii din curtea lor sint retezați. Deși in comuna Urechești s-a dus vestea că primărița Maria Goleșteanu e pusă numai pe stricat și că in viața ei nu a fost văzută plantind un copac, aceasta spune că a dispus tăiereea crengilor in urma unor reclamații venite din partea unor cetățeni. „Oamenii au făcut reclamații la Primărie că autobuzul și mașinile mari sint deranjate de crengile care tot dau in drum și impiedică circulația acestora. S-au tăiat și crengile de sub firele de joasă tensiune și cele din dreptul firelor telefonice, pentru a nu mai avea probleme. Oamenii și-au primit lemnele care au fost tăiate, deși acestea erau pe domeniul public”, ne-a declarat primărița Maria Goleșteanu. Declarația primăriței este cel puțin hilară, avind in vedere faptul că drumul care unește centrul comunei cu DN 2 este plin de gropi dar Maria Goleșteanu nu pare să fie la fel de afectată de acestea ca de crengile copacilor care „impiedicau circulația”!? Primărița nu pare a fi interesată nici de rigolele de pe acest drum care nu sint ingrijite cum trebuie fapt care duce la inundarea drumului ori de cite ori plouă torențial dar, evident, nimic din toate acestea nu puteau fi remediate decit dacă se incepea cu tăierea crengilor copacilor din curțile oamenilor care aveau „neobrăzarea” să facă umbră pe domeniul public al comunei Urechești…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?