Roxana Vrabie este Miss Boboc 2002 la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, un Liceu ce a dorit să iasă din tiparele concursurilor de miss, oferind celor prezenți un spectacol deosebit. Pentru fiecare probă de concurs a fost desemnată o Miss, astfel premiul Miss Competiție a fost ciștigat de Karina Dumitru, Miss Nonconformism a revenit elevei Oana Macovei, Miss Inteligență a fost aleasă Oana Bălan. Andreea Burloiu a fost desemnată Miss Aptitudine, iar Mihaela Mărtinescu a ciștigat premiul de Miss Creativitate. La acest spectacol, organizat de o inimoasă echipă de profesori și elevi, au fost invitați și au participat prefectul George Băeșu, directorul Direcției de Cultură, Gheorghe Vlăjie, inspectorul general Enache Mindrescu și inspectorul coordonator Paraschiv Măcrineanu. Probele au fost alese special pentru a scoate in evidență calitățile fetelor și nu frumusețea exterioară. La spectacol au susținut scurte momente artistice și corul liceului, precum și echipa de majorete. Elevii colegiului au gindit o uniformă de festivitate care a fost prezentată și care de anul viitor va exista in garderoba tuturor. Spectacolul a fost incheiat cu un recital al trupei Blondy, oferit de Partidul Social Democrat, care a ridicat sala in picioare. Petrecerea elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” a continuat in discoteca Intim, unde elevii claselor a IX-a au preluat ștafeta de la colegii lor din anul terminal. „Discoteca este un mediu de educație și dă posibilitatea elevilor colegiului de a se manifesta in condiții civilizate. Este o provocare la educație, și reprezintă un pas către integrarea in Europa” ne-a spus Iulia Costache, una dintre profesoarele care au organizat acest spectacol.