Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Vrancea a efectuat zilele acestea controale la mai multe stații de epurare din județ. in urma controalelor s-a constatat că majoritatea stațiilor sint neconforme in ceea ce privește protecția mediului și a apelor, cel mai rău la acest capitol situindu-se stația de epurare a apei din Odobești, unde, „este un dezastru”, după cum a afirmat directorul S.G.A. Vasile Pintilie. Această afirmație vine să prezinte exact situația in care se află stația de epurare a apei din Odobești. in prezent, stația de aici se mai poate lăuda doar cu numele, deoarece apele reziduale din spitale, intreprinderi și gospodării sint deversate direct in apele riului Milcov. Ce este mai grav este faptul că nimeni din localitate nu pare să fie interesat de starea jalnică in care se află această stație. Cu toate că există un program de imbunătățire și modernizare a stațiilor de epurare a apelor, IGO se arată indiferent la faptul că datorită delăsării unor oameni, apele Milcovului, in aval de Odobești, au ajuns să fie infectate cu tot felul de reziduri. „Momentan nu am putut lua legătura cu nici un reprezentant al conducerii de la stația de epurare a apei Odobești. Din ceea ce am putut observa, niciunul din factorii de conducere locali, care sint responsabili cu rezovlarea acestei probleme, nu doresc să se implice. in continuare vom purta discuții la nivelul conducerii județene, pentru găsirea unei rezolvări pentru acestă problemă”, a concluzionat Vasile Pintilie, directorul S.G.A. De partea cealaltă, viceprimarul a afirmat că totul depinde numai de bani. „in momentul de față se lucrează la această stație. Pentru repunerea ei in funcțiune avem nevoie de fonduri foarte mari, de care nu dispunem. Stația va fi finalizată in funcție de cum vom primi aceste fonduri”, ne-a spus viceprimarul.