Pentru cei din afară, viața intr-o mănăstire ține de altă lume, inchisă, cu canoane și obiceiuri greu de indeplinit. Nu oricine reușește să facă față privațiunilor și regulilor stricte pe care le presupune traiul in călugărie. intr-o mănăstire, viața se imparte intre muncă și rugăciune pentru că maicile sau călugării trăiesc doar din ceea ce lucrează sau din ajutoarele pe care le primesc de la credincioși sau de la rude. Cele mai multe mănăstiri au un sistem propriu de gospodărire incercind să-și asigure cele necesare traiului. in general, intr-o mănăstire, ziua incepe in jurul orelor 5.00-5.30 cind toată lumea se trezește și merge la slujbă. După masa de dimineață, toată lumea merge la muncă pină la prinz, iar după amiază și seara la rugăciune. in acest fel, zi de zi, se petrec lucrurile la Mănăstirea Brazi, cu hramul „Sfintul Gheorghe”, de lingă Panciu ca de altfel și in restul mănăstirilor de Vrancea sau chair din țară. Din 1990 de cind a fost reinființat acest locaș sfint, cele optesprezece maici care viețuiesc aici muncesc zi de zi, la cimp sau la grajduri, de dimineață pină seara, sub conducerea maicii starețe Iustina. Mănăstirea Brazi este așezată undeva la marginea orașului Panciu, in Valea Brazi, inconjurată de dealuri și vii. Locașul poartă hramul „Sfintului Mare Mucenic Gheorghe” și a fost ctitorită in urmă cu sute de ani. Legenda mănăstirii Brazi așa cum a ajuns la noi, din negura veacurilor, se leagă de luptele dintre voievodul moldovean Vasile Lupu și ardeleanul Gheorghe Åžtefan. Trei unguri din armata lui Gheorghe Åžtefan au răpit-o pe fiica unui boier moldovean, in retragere spre Transilvania. Auzind de aceasta, un ofițer polon din armata lui Vasile Lupu, pe nume Mazepa, impreună cu alți trei tovarăși s-au infiltrat in armata ungară, incercind s-o salveze pe tinăra boieroaică. Povestea spune că Mazepa i-a invins pe răpitori in luptă și a scăpat fata. Pe locul in care s-a desfășurat lupta, viteazul a sădit trei brazi, iar după un an se spune că boierul a inălțat un schit pentru călugări. Dincolo de legendă, istoria schitului a inceput cind pe aceste locuri s-au stabilit și au inceput viața monahală, in două beciuri construite in piatră de riu, călugării frați Sava și Teofil. in perioada 1652 – 1654, aici s-a așezat in sihăstrie, Mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei. Situat pe drumul care unea Muntenia de Moldova, schitul a fost călcat in permanență de năvălitori, păgini sau creștini. De altfel, Teodosie al II-lea și-a găsit sfirșitul cu ocazia unei asemenea năvăliri. O hoardă de tătari, aflată in drum spre Moldova l-au decapitat pe mitropolit și au ars schitul din temelii. Așezămintul a fost refăcut și a durat pină in 1807, cind a fost mutat. in 1834, a fost reclădită o biserică din zid care a fost desființată de comuniști in 1959. Timp de 30 de ani activitatea monahală a fost intreruptă iar tot ceea ce a insemnat minănăstire a fost ras de pe fața pămintului. După 1990, viața monahală a fost reluată de la zero. Aici s-au stabilit un număr de optsprezece maici, care trăiesc sub conducerea stareței Iustina Angheluță. Maicile asistă zilnic la „Cele șapte laude” O zi obișnuită din viața Mănăstirii Brazi, de lingă Panciu, incepe la orele 5.30, cind maicile se trezesc și se pregătesc pentru slujbă. in jurul orelor 5.45, maicile sint chemate la acatist și la „Sfinta liturghie” care durează pină in jurul orelor 8.30. La slujba de dimineață nu participă surorile care lucrează la bucătărie, la grajd, sau care nu pot lipsi de la muncă. Dacă restul slujbelor religioase se pot ține și in lipsa preotului, Sfinta liturghie este ținută doar de acesta. După liturghie, călugărițele merg la masă de dimineață, care este servită in trapeză. După masă toată lumea merge la muncă, pină in jurul prinzului. in jurul orelor 15.00, maicile virstnice iau parte la slujba de seară, Vecernia, in timp ce tinerele continuă munca la cimp sau pe unde mai au de lucru. Potrivit spuselor maicii starețe, Iustina Angheluță majoritatea maicilor de la Brazi merg, in schimb la Utrenie, slujba care se ține, conform canoanelor mănăstirești, după lăsarea amurgului. „La noi acesta este obiceiul și așa s-a impămintenit, dar la alte mănăstiri Utenia poate incepe și mai tirziu, chiar la miezul nopții”, ne-a spus stareța Mănăstirii Brazi. Slujbele religioase care se desfășoară zilnic la mănăstire, poartă numele de „Cele șapte laude” și sint ținute de regulă de un preot. Duminica și de sărbătorile importante se fac slujbe mai fastuoase, care durează mai mult ca de obicei, la care participă și oameni din zonă. in rest, o maică de la Brazi, citește psalmi, acatiste sau se roagă singură, in chilie, in funcție de cit de evlavioasă și de credincioasă este. Mănăstirea este organizată după modelul unei instituții civile O mănăstire este organizată după modelul unei instituții civile, cu un lider – starețul – un contabil care se ocupă de socoteli și un econom care coordonează lucrările și munca in interior. Mănăstirea Brazi este o mănăstire de obște in care maicile se gospodăresc și muncesc pentru a se intreține. Aici viețuiesc, incepind din 1990, cind s-a reluat activitatea monahală un număr de optsprezece maici, de toate virstele. Mănăstirea are teren agricol, grajduri cu vite și porci, păsări. Fiecare măicuță muncește după puterile ei, indiferent de virstă, aducindu-și contribuția la rotunjirea veniturilor mănăstirești. „Am primit cinci hectare de teren arabil pe care il cultivăm și il lucrăm in fiecare an cu maicile, mai avem un hectar și jumătate de fineață și aproape un hectar de vie. Lucrăm singure sau acolo unde nu reușim să facem față angajăm lucrători cu ziua”, ne-a spus stareța. Călugărițele in virstă, care nu pot munci la cimp lucrează pe lingă biserică, făcind luminări, prescuri sau tăind anafura. Pentru a mai scoate un ban, maicile de la Brazi vind o parte din ceea ce produc, insă veniturile sint insuficiente, astfel, că ele primesc și ajutoare din partea credincioșilor. „Cel ce nu muncește nici să nu se mănince” După o istorie de peste patru sute de ani in care nu a fost iertată deloc de urgiile care s-au abătut asupra acestui pămint, viața la Mănăstirea Brazi pare că s-a mai liniștit in ultimul timp. Maicile iși văd de treabă, incercind să pună pe picioare un așezămint in care să-și găsească pacea și liniștea sufletească creștinii aflați in căutarea unui loc de refugiu. Ele lucrează și se roagă zilnic după porunca Sfintului Apostoșl Pavel, care a spus: „Cel ce nu muncește nici să nu se mănince”. Moaștele Mitropolitului Teodosie, ucis de tătari, desgropate in urmă cu un an, pe 30 martie 2001, intr-un paraclis subteran și puse la loc de cinste in bisericuța mănăstirii. Stareța Iustina ne-a mai spus că se fac demersuri pentru canonizarea lui Teodosie, și aducerea sa in rindul sfinților Bisericii Ortodoxe Rom
