A stat aproape două luni cu cadavrul in casă

0
73


Concubina bărbatului al cărui trup a fost găsit tranșat joi, la Deva, a fost arestată, luni, pe o perioadă de 30 de zile, pentru omor, după ce a recunoscut in fața procurorului Parchetului de pe lingă Tribunalul Hunedoara că și-a omorit prietenul și că a stat cu cadavrul in casă timp de aproape două luni. Letiția Cleopatra Popa, 49 de ani, concubina lui Aristică Mirșu, 67 de ani, a declarat in fața procurorului Parchetului de pe lingă Tribunalul Hunedoara că l-a omorit pe acesta din cauza unor probleme sexuale. „M-a pus să fac sex oral. ii plăceau perversiunile sexuale. Tot am incercat să-l conving să mă lase in pace că mie nu-mi place și, la un moment dat, m-am infuriat și-am văzut negru in fața ochilor. Pur și simplu l-am trintit și l-am strins de git. El nu a reacționat nicicum. Era puțin băut. Peste două zile am luat decizia să-l tranșez. Trebuia să fac ceva, să-l pun undeva să nu miroasă. L-am tăiat cu un cuțit și cu un bomfaier și l-am băgat in frigider”, a declarat Letiția Popa. Aceasta a afirmat că l-a ucis pe Aristică Mirșu in seara de 22 august, iar timp de 52 de zile, respectiv pină in 13 octombrie a.c., cind a dispărut, a stat cu cadavrul tăiat bucăți in casă. După ce l-a ucis, Letiția Popa l-a ascuns sub pat, iar acolo l-a lăsat două sau trei zile. Fiindcă s-a umflat, ea l-a impuns cu un cuțit, apoi cu același cuțit a tăiat cadavrul (țesuturile moi), iar cu un bomfaier a tăiat restul trupului. Femeia susține că nu a fost ajutată de nimeni in comiterea crimei și că iși regretă fapta. „Furia de moment e furie de moment. Nu mi-a fost teamă cind am tăiat cadavrul”, a spus Letițita Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here