Președintele Judecătoriei Focșani, Ion impăratu, impreună cu tinăra sa soție, Mariana, au plecat imediat după nuntă in luna de miere. Tinăra familie a dorit să păstreze secretul asupra locului unde iși vor petrece luna de miere, care va fi de fapt „săptămina de miere”. Aceasta ca urmare a faptului că de lunea viitoare Ion impăratu va trebui să-și reia atribuțiile de Președinte al Judecătoriei. Reamintim cititorilor noștri că Ion impăratu și-a unit destinul cu o prietenă din copilărie, Mariana Dediu, simbătă, cei doi avind parte de o nuntă ca-n povești. Căsătoria religioasă a fost oficiată de un sobor format din patru preoți, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna Milcovul, de unde sint originari cei doi.