Nini Săpunaru, singurul economist din țara asta care pare să se priceapă la tot, dar mai ales la agricultură a cerut ieri incă o dată demisia ministrului Agriculturii, Ilie Sirbu dovedind astfel clar că proverbul „are idei puține dar fixe” i se potrivește ca o mănușă. Trecind peste faptul că bărbătește nu este fair-play să acuzi pe cineva „de impotență politică” – Doamne ferește să nu se ia! – Săpunaru demonstrează, prin tot ceea ce face, că nu a reușit să se debaraseze de mentalitatea de agent de credite la Bankcoop – acolo de unde a fost data afară inainte să ajungă „general” la Vamă. intr-o conferință de presă de ieri, fostul șef al Vămilor a apreciat că ministrul Ilie Sirbu nu reușește să se impună și că incercările acestuia de a obține demisiile a 21 de funcționari din domeniul agricol s-au dovedit „timide, nesigure, fără viziune”, deoarece doar cinci au preluat sugestia ministerială și și-au depus demisiile. „Domnul Sirbu a spus că nu dorește ca agenția SAPARD să devină regatul domnului Mitrache, șeful agenției. Este de domeniul SF ca un om pus de mine să nu mă asculte și să nu pot să-l demit”, a spus Săpunaru. El a acuzat faptul că toate proiectele SAPARD merg către interese financiare de grup ale PSD. Săpunaru a precizat că „există multe exemple in țară in care multe societăți ale primarilor, consilierilor PSD ciștigă asemenea lucrări, cum ar fi Vrancea, sau Gorj”. Probabil că ați realizat din cele citite mai sus că Săpunaru a susținut această conferință de presă la București, singurul loc in care acesta speră să mai păcălească pe cineva cu astfel de declarații. Pentru a afla exact cum stau lucrurile și dacă informațiile prezentate de Săpunaru sint adevărate reporterii noștri au făcut o serie de investigații in urma cărora au aflat că au fost depuse de către reprezentanții Consiliului Județean, controlat de PSD in acest moment aproape 30 de proiecte pe SAPARD și că – ATENÅ¢IE! – printre proiectele depuse de reprezentanții actualei puteri se află și unele care vizează diverse localități controlate de PNL, precum Sihlea sau Slobozia Bradului. De ce nu au depus liderii PNL Vrancea aceste proiecte, de ce nu i-au susținut ei pe primarii care plătesc contribuția de partid la PNL nu știm dar bănuim că ceea ce ii dorea Săpunaru ministrului Ilie Sirbu este o boală mai veche de care acesta suferă de mult timp in urmă, cam de prin 1996 atunci cind a fost numit șef al Vămilor moment in care a uitat complet că ar fi vrincean. in acea perioadă „de tristă amintire” – cum a rămas ea in memoria colectivă – deși il aveam secretar de stat la Finanțe pe Săpunaru aveam unul dintre cele mai mici bugete din țară iar realizările PNL-ului din acea perioadă sint ca și inexistente. Acum insă cind in Vrancea au venit intr-un an de 10 ori mai mulți bani decit in toți cei patru ani de guvernare PNL-PNÅ¢CD-PD e normal ca unul precum Săpunaru să nu suporte așa ceva nu de alta dar oamenii pot face comparație. Vrincenii pot compara gropile din drumuri de acum patru ani de zile cu bulevardele care au fost asfaltate sau maidanele goale cu cartierele care au crescut peste noapte. Acestea sint realitățile Vrancei de astăzi insă trebuie să fi „potent politic” pentru a vedea și a accepta bărbătește faptul că unii au făcut pentru comunitatea in care trăiesc mai mult decit tine.